Carențe organizatorice grave la Centrul de Îngrijire și Asistență din Poienile de sub Munte

0
91

La ultimele testări periodice efectuate în centrele sociale aparținând Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Direcția de Sănătate Publică Maramureș a depistat mai multe cazuri de infectări cu COVID-19 în rândul beneficiarilor din Centrul de Îngrijire și Asistență Poienile de sub Munte.
Ancheta epidemiologică și concluziile controlului efectuat de specialiștii Direcției de Sănătate Publică evidențiază carențe majore privind starea de igienă și condițiile de securitate sanitară în spațiile de locuit, în grupurile sociale și încăperile utilizate în scop educativ sau cu activități de recuperare.
Preşedintele CJ, Gabriel Zetea a subliniat faptul că această stare de fapt este inacceptabilă și nu poate fi tolerată, Consiliul Județean alocând fondurile solicitate pentru achiziționarea materialelor necesare gestionării crizei sanitare și asigurării standardelor de igienă prevăzute de reglementările în vigoare.
Carențele organizatorice constatate de inspectorii sanitari, neinstruirea personalului privind modul de utilizare corectă a materialelor și folosirea unor proceduri de lucru neconforme sunt aspecte cu consecințe deosebit de grave pe fondul actualei crize epidemiologice generate de noul coronavirus.
Raportul DSP a fost analizat de conducerea executivă a CJ, fiind dispuse măsuri imediate pentru înlăturarea neregulilor constatate, o primă decizie fiind elaborarea și aplicarea de noi proceduri și protocoale de lucru, reglementări stabilite de specialiștii DSP.
Dacă în urma evaluărilor vor rezulta elemente certe care confirmă aplicarea unui management defectuos la CIA Poieni dar și în alte centre sociale din județ, echipa managerială a DGASPC Maramureș va răspunde administrativ pentru situația existentă în instituție, inclusiv pentru modul defectuos de gestionare a activităților de prevenire și protecție epidemiologică.
Ce spune DGASPC Maramureş?
Având în vedere situația de la Centrul de Îngrijire și Asistență Poienile de Sub Munte, DGASPC face următoarele precizări:
• 33 de beneficiari au fost declarați vindecați, la a doua testare în vederea detectării SARS-CoV-2 rezultatele fiind negative
• în prezent, dintre cele 103 persoane cu nevoi speciale mai sunt 24 de cazuri pozitive în urma efectuării testului SARS-CoV-2, care sunt afebrile și nu prezintă simptomatologie respiratorie, dar se află sub observarea și îngrijirea personalului de specialitate din cadrul centrului și a medicilor de familie
• din cei 70 de angajați ai centrului, 10 au fost depistați pozitiv.
Vineri, 14 august, instituția a pus la dispoziția Direcției de Sănătate Publică toate documentele solicitate cu ocazia controlului din data de 12 august, de la CIA Poienile de Sub Munte.
Documentele solicitate nu au fost prezentate reprezentanților Direcției de Sănătate Publică Maramureș la momentul controlului deoarece personalul administrativ care le deține se află izolat la domiciliu.
Centrul de Îngrijire și Asistență Poienile de Sub Munte rămâne sub monitorizarea strictă a DGASPC și DSP, în vederea respectării tuturor procedurilor și planurilor de măsuri destinate prevenirii COVID-19.
La nivelul DGASPC Maramureș au fost stabilite măsuri stricte de prevenire și combatere a infectării cu noul coronavirus încă de la începutul lunii martie 2020, cu scopul protejării beneficiarilor şi personalului din centrele rezidenţiale, îndeosebi în ceea ce priveşte regulile de igienă şi dezinfecţie, asigurarea stocurilor de alimente, medicamente, soluţii de dezinfecţie şi materiale de protecţie.
În centrele rezidenţiale ale DGASPC Maramureș sunt 405 adulţi cu dizabilităţi şi 261 de copii cu măsură de protecție specială, dar în perioada stării de urgență nu a fost înregistrat nici un caz de îmbolnăvire cu noul coronavirus.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.