Tăcerea pădurii

0
58

În urmă cu câteva zile s-a dat știrea că presupusul ucigaș al pădurarului Liviu Pop, din cadrul Direcției Silvice Maramureș, Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, a fost reținut. După aproape un an de la moartea pădurarului, procurorii din Parchetul General au reținut un suspect. Noi am fost martori la tăcerea pădurii. Dar întâmplarea tragică a spulberat liniștea codrului cu un foc de armă. Care a omorât un om al datoriei. M-a marcat gestul profesional, mai rar povestit în vremurile noastre, de a apăra pădurea în miez de noapte. Este o pildă de mare devotament profesional. Eu așa cred. Da, pădurarul care apără pădurea! Cu prețul vieții. Ne amintim că pădurarul a primit un telefon, prin care era anunțat că hoții se află în perimetrul pe care îl are în păstorire. Acolo a dat peste oameni vrăjmași. Atunci se spunea că erau mai mulți. Care, între lemne și viață, au ales moartea păzitorului. Se spune că bărbatul a cerut ajutor, dar poliția a ajuns prea târziu. Pădurarul a fost găsit, după câteva ore, fără viață în pădure.
Omul pădurii, ucis cu propria armă, a lăsat în urmă o mamă cu trei copii. Cu fragile puteri financiare. S-a aflat că ucigașul este chiar vecinul pădurarului. Care, pentru a-și păstra lemnele, i-a luat viața. Mă gândesc cum a putut trăi atâta vreme, văzând că aproape se consumă o tragedie provocată chiar de el. Personajul mi se pare desprins din romanele psihologice în care se desfășoară relația dintre călău și victimă. Să privești peste gard spectacolul morții și să nu ai puterea mărturisirii mi se pare o probă de conștiință inversă. O moarte pentru un car de lemne! Să nu uităm că sunt așezări care se încălzesc cu lemne. Deci există o cale legală să-ți procuri combustibil. Îm aduc aminte că și satul meu era, și mai este, nevoit să procure lemne pentru iarnă. Și nu numai. Tata, și alți săteni, mergeau cu pădurarul la marcat lemne de foc. Aveau ei un criteriu de selecție. Un fag marcat putea fi adus acasă fără probleme. Tot așa se proceda și pentru lemnele de construcție. Și era calm în pădurile noastre.
Nefericitul din vecini nu a jefuit, ci a furat. Jaful este atunci când vezi șirul de camioane cu bușteni care se duc departe, însoțite de o foaie de hârtie și pe care scrie: liber la graniță! În urmă cu cinci ani, un expert a fost însărcinat de Guvern să întocmească un inventar al pădurilor patriei. Omul, de bună credință, a constatat că 20 de milioane de metri cubi, sunt tăieri de copaci nedeclarați anual. Aproape dublu față de cifrele oficiale. Când cei mari din Guvern au văzut dosarul, l-au închis repede, să nu afle nimeni. Tăcere în jurul pădurii. Toată lumea știe că un concern austriac este campion în defrișarea pădurilor noastre. Unii spun că jumătate pe acte, altă jumătate pe nevăzute. Drama pădurii românești nu este doar o știre de presă. S-a tăiat fără rațiune, fără să se gândească la ziua de mâine. Și nu o spun eu, într-un text de presă, ci realitatea strigă. Strigă tare, dar cine o aude? Cu puțină vreme în urmă, treceam spre Maramureșul istoric, pe drumul Cavnicului, cu un fost demnitar județean. Cînd am ajuns, sus la Roata, îmi arată în stânga două dealuri golașe. Care în urmă cu doi ani erau ocrotite de o pădure deasă. M-am ales cu priveliștea de tăietură și am trecut mai departe. Am înțeles că acolo nu-i lucru curat.
Se taie, se taie, dar cine plantează? Ca să nu fiu defetist, am citit că Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, are un plan de împăduriri și pentru acest an. Deci, crești pădure și te-ndeasă, numa loc de casă-mi lasă! Cine știe suprafețe, împădurite de mâna omului, să-mi spună. Dar pădurea nu stă pe loc. Pe la mine, pe hotar, năpădirea ei este în floare. A pus stâpânire pe cosaștini, pe cărări. Jumătate din pădurile țării aparțin statului român, cealaltă jumătate este proprietate privată. Aici dăm peste fiorul retrocedărilor. Cu multe dureri de cap. Zilele trecute s-a pronunțat o sentință istorică în dosarul retrocedărilor a 10 000 de hectare, din Parcul Național Retezat, către două doamne din Austria, după 11 ani de procese. A fost cedată și Sarmisegetuza. Deși Judecătoria din Hațeg a stabilit că titlurile de proprietate, emise pe numele Mariei Kendeffy, și al fiicei sale au fost nelegale, Comisia prefecturii Hunedoara le-a pus în posesie. Între timp, austriaca Maria a murit, dar are pădure. De menționat că terenul retrocedat este în rezervația biosferei, patrimoniu UNESCO și era în custodia Academiei Române. Zadarnic s-au adus documente că proprietarii au fost despăgubiți prin procesul optanților, prin Decizia Tribunalului Arbitral de la Paris, retrocedarea a avut loc. S-a mai adus argumentul că fapta este ilegală, deoarece cetățenii străini nu pot solicita reconstituirea dreptului de proprietate, conform auditului Curții de Conturi a României, dar totul a fost zadarnic.
Și toate acestea se întâmplă în România noastră, a anului 2020. Cugetați și judecați! Pădurea tace, unii o jefuiesc, iar alții mor să o apere.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.