Alertă la măștile neconforme

0
36

Asociația pentru protecția consumatorilor InfoCons ne informează că a fost emisă a 14-a atenționare prin Sistemul european de alertă rapidă, astfel că numărul tipurilor de măști de protecție neconforme a ajuns la 106. Prima alertă a fost transmisă în 28 aprilie 2020, pentru 4 tipuri de măști. (…) Cea de-a 14-a alertă a fost transmisă recent, pentru 5 tipuri de măști.
Măștile neconforme nou descoperite sînt de tipul: Haze Proof Mask (nu se știe cine și unde le-a produs), Doctor Cross (importul a fost respins la frontieră), Non-Woven 3 Ply Disposable Face Mask (produsul poartă marcajul CE, dar în realitate nu este certificat ca echipament de protecție), Nion (import din Ucraina, respins la frontieră, alertă transmisă de Polonia) și masca de filtru de particule TLKN95, produs contrafăcut, provenit din China.
Purtarea măștii care acoperă nasul și gura este obligatorie, începînd cu 15 mai 2020, în spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă și în alte spații închise. Persoanele care nu respectă obligația de a purta mască în spațiile menționate pot fi sancționate în baza Legii nr. 55/2020, art. 65, lit. H, respectiv “nerespectarea de către persoane fizice a măsurilor individuale de protecție a vieții“ se sancționează cu amendă între 500 și 2.500 lei. Informație de la Sorin Mierlea, președinte InfoCons.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.