În Baia Mare • Tentativă de furt soluționată de polițiști

0
50

Marți, în jurul orei 17:20, polițiștii băimăreni au fost sesizați despre faptul că pe strada Păltinișului a avut loc o tentativă de furt.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că o femeie, în vârstă de 59 de ani, în timp ce se deplasa pe aleea de acces în scara blocului, un tânăr de etnie rromă a încercat să-i smulgă poșeta de pe umărul stâng, moment în care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, lovindu-se de gardul care împrejmuiește aleea.
Femeia a fost preluată de către un echipaj medical și transportată la spital pentru investigații medicale.
Au fost demarate activități specifice, iar polițiștii au identificat autorul faptei, ca fiind un tânăr, din Baia Mare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la tâlhărie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.