O personalitate de referinţă

0
58

Mi-e suflletul încărcat de tristețe la vestea că prietenul, profesorul, etnograful și etnologul de reputație națională și internațională de o noblețe umană și intelectuală rar întâlnite, MIHAI DĂNCUȘ, director al Muzeului Maramureșean din Sighetu Marmației, arhitectul și sufletul acestei instituții timp de cinci decenii, a plecat în eternitatea cerească, în grădinile Edenului.
Mă leagă de el o îndelungată experiență de viață, născuți ambii în zi de 10 februarie (ca și fratele Vasile), zodie de vărsător, motiv pentru care ne-am sărbătorit reciproc aniversările cu bucurie și speranță. Opera sa de etnolog este de referință în spațiul culturii române. Meritele sale în viața publică a Sighetului și altor comunități au fost onorate cu titlul de CETĂ­ȚEAN DE ONOARE. A iubit Maramureșul, cu istoria, oamenii săi creatori de civilizație și cultură, contribuind la justa valorizare a acestui tezaur de memorie. Nu întâmplător domnul prefect Anton Rohian mi-a amintit cât de importantă a fost contribuția sa de specialist în proiectul lansat de domnia sa „Salvați satul maramureșean” Personalitate de referință, crescut și educat în spiritul valorilor creștine și dragostei de neam, lasă în urmă amintirea unei personalități exponențiale, de o solemnitate aristocratică, de care ne va fi multora dor. Fie-i drumul prin veșnicie luminat de stele nemuritoare și ocrotit de Creator.

Gheorghe Mihai Bârlea

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.