DEIS a împlinit 10 ani

0
14

Asociația DEIS Baia Mare a împlinit zilele trecute 10 ani de la înființare.
„În cei 10 ani de DEIS, am fost alături de tineri prin sute de proiecte care au pornit de la nevoile lor reale și le-am oferit contexte în care să se poată descoperi și să se poată dezvolta în ritmul lor. Ducem Muzica în Stradă este un eveniment de tradiție marca DEIS, iar anul trecut pe vremea asta era în plină desfășurare. În cadrul celor 5 ediții de până acum, am organizat ateliere de creație și 16 concerte stradale. Astfel, evenimentele Ducem Muzica în Stradă au adus tinerii talentați mai aproape de public, i-au promovat în comunitate și deseori i-au ajutat să-și gestioneze emoțiile”, au subliniat reprezentanții DEIS. O recapitulare a celor 10 ani de activitate, impresii ale voluntarilor, dar și ale tinerilor implicați în proiecte pot fi descoperite pe pagina de Facebook a asociației.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.