Zona turistică Mogoșa a fost redată turiștilor

0
41

Ceea ce a promis primarul orașului Baia Sprie, în urmă cu câteva luni, a devenit realitate. Zona turistică Mogoșa a fost redată turiștilor. În luna mai a acestui an, edilul Alin Sebastian Bîrda spunea că Mogoșa va reveni în circuitul turistic foarte curând. De asemenea, el menționa că parteneriatul dintre primărie și noii acționari este real, deoarece autoritatea locală administrează lacul, iar societatea privată administrează cabana Mogoșa, parcările și infrastructura din jurul lacului. În prezent, acest lucru s-a concretizat, iar turiștii sunt invitați să viziteze, din nou, această oază de liniște, unică prin peisajul și frumusețile ei. Munca în parteneriat continuă, iar beneficiarii vor fi cei care iubesc natura, aerul curat și tot ce e verde: „Primăria Baia Sprie va contribui și ea pe parcursul anului care urmează, în etape, la transformarea acestui obiectiv turistic prin amenajarea spațiilor aflate în patrimoniul nostru, al orașului Baia Sprie, drept parte a parteneriatului de colaborare pe care ni l-am însușit alături de noii proprietari”, a precizat Alin Sebastian Bîrda, primarul băisprienilor.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.