Primul bulevard din Borșa, finalizat

0
616

Circa doi kilometri de asfalt, 66 de locuri de parcare și loc de joacă pentru cei mici. Acesta este primul bulevard din orașul Borșa care tocmai s-a finalizat. Tronsonul face parte dintr-un proiect mult mai complex, adică o șosea de centură, paralelă cu DN 18 – aglomerat în prezent. Varianta va face legătura între intrarea în Borșa dinspre Moisei și ieșirea din oraș către zona turistică.
Centura va traversa practic toate zonele importante ale orașului și va oferi cetățenilor inclusiv posibilitatea plimbării pe jos sau cu bicicleta, având alei de promenadă și pistă de biciclete: „Strada Ștrandului face parte dintr-un culoar ce pleacă din zona de intrare în orașul Borșa, dinspre Moisei, trece prin zona centrală și ajunge în stațiune. De-a lungul acestei artere vom ajunge într-o zonă comercială, în fosta unitate militară, unde se va organiza o zonă de ateliere meșteșugărești pentru cei care fac strungărie, tâmplărie, fabricarea mobilei, croitorie etc. Tot acolo va fi și o zonă comercială pentru comerțul angro în afara centrului orașului. Apoi ajungem în zona de promenadă, pe malul râului Cisla, care asigură locuitorilor posibilitatea de plimbare și relaxare în aer liber, dar și parte de joacă pentru copii și pistă de biciclete. De o parte și de cealaltă a bulevardului sunt și magazine în zona de promenadă. Ajungem apoi în zona centrală, unde bulevardul se intersectează cu aleea pietonală, situată pe strada Decebal, unde vor funcționa magazine, restaurante, cafenele. În vecinătate se află și biserica de piatră „Sfântul Ilie” – monument istoric – ce face parte din patrimoniul național. Apoi ajungem în zona primăriei. Aici deja există aleea pietonală denumită și „Aleea Inimii”, unde copiii și părinții își petrec timpul liber. În continuare, această alee pietonală se prelungește pe malul râului Vișeu, până în zona benzinăriei, iar de acolo este un drum care face legătura cu stațiunea turistică până la complexul turistic, de unde încep potecile și aleile pentru turiștii zonei montane. În trei ani de zile, această zonă de aproximativ 5 km, ce reprezintă practic un drum paralel cu DN 18, va fi finalizată”, a spus Ion Sorin Timiș, primarul orașului Borșa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.