Reluarea tradiției raliurilor în Maramureș

0
31

În perioada 29-30 august, județul Maramureș a reintrat în calendarul automobilistic sportiv prin găzduirea celei de-a patra etape a „Campionatului Național de Viteză în Coastă – Total 2020”.
Consiliul Județean Maramureș a fost partener al evenimentului, finanțând cu 75.000 lei campionatul organizat în comun cu Asociația Club Sportiv XPO Racing și Primăria Municipiului Baia Mare.
Cele 51 de echipaje din țară și străinătate, aliniate la start, au parcurs traseul pe DN 18 Baia Sprie – Desești, atât participanții la cursă cât și reprezentanții Federației Române de Automobilism Sportiv declarându-se încântați de ruta care străbate Munții Gutin.
Duminică, 30 august, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, a îmbrăcat costumul de curse și a urcat în Ferrariul condus de multiplul campion, Mihai Leu, experimentând adrenalina specifică sporturilor cu motor. Zetea i-a mulțumit lui Mihai Leu pentru oportunitatea extraordinară, dar și pentru cuvintele frumoase pe care le are la adresa județului nostru. „Îi mulțumesc lui Mihai Leu pentru modul frumos și special în care a vorbit despre Maramureș, în fiecare interviu pe care l-a acordat în cadrul acestui eveniment și sunt mândru, ca maramureșean, să aud că traseul pe care l-au parcurs aici, pe Gutin, reprezintă una dintre cele mai frumoase rute din țară”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.