Accident ecologic iminent! O haldă s-a prăbușit spre interior și are propriul „lac roșu”!

0
121

Se știe, Maramureșul a moștenit, după închiderea mineritului, zeci-sute de iazuri, halde și depozite de steril și de concentrat.
Ce s-a putut s-a vândut, ce nu, a rămas la fața locului. Din păcate, pentru fiecare experiment reușit de ecologizare, gen Plopiș, Cavnic, Șurdești, există alte zece de halde ascunse în munți, lăsate de izbeliște. Cel mai flagrant caz este, culmea, la vedere. Halda de la ieșirea din Strâmbu Băiuț este un caz grav. Se vede cum sterilul curge de pe haldă spre drum, e canalizat pe sub drum până în râul Lăpuș care abia se născuse cu vreo 10 kilometri mai sus! Toată vegetația e arsă, nu trebuie cunoștințe mari de biologie ca să înțelegi unde te afli. Anii trecuți, peste toate, halda s-a surpat în mijloc, inițial era loc de o casă, acum e de un bloc și avansează. Între timp, s-a umplut și cu apă, culoarea ei spune totul. În plus, erodează. Fără a face previziuni, este doar o ches­tiune de timp până halda se va scurge încet spre drumul județean Lăpuș-Băiuț și va bloca accesul, generând și un accident ecologic!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.