A opta poruncă

0
56

Da, să nu furi! este a opta poruncă din Legile lui Dumnezeu, dictate lui Moise. Dar nu despre înalta morală divină doresc a povesti, ci despre felul în care mai strunește ea sufletul omului pe Pământ. Am avut șansa să cresc într-o familie cu rânduieli creștine, într-un sat în care oamenii, în marea lor parte, nu făceau abatere de la cinste, demnitate, onoare și respect. Și mai ales ajutarea aproapelui. Da, vorbesc despre o altă lume în care ocara, ura, hoția nu-și prea făceau de cap. Aparent, vorbesc despre o lume apusă. Zic aparent, deoarece prin sat mai plutește o undă de cuviință în cei care mai viețuiesc pe drumul țării și pe uliți asfaltate. Se mai practică salutul creștin: „Lăudăm pe Iisus,” iar duminicile și în sărbători, la biserică, te întâlnești cu sufletul deschis și evlavios al oamenilor. Pentru mine este o mare avere, dar unora li se pare vetust, provincial și lipsit de modernitate.
Eu nu mă dezic de valorile bunei conviețuiri. Deși se zboară în Cosmos, pe Pământ oamenii au nevoie de rânduieli care să le înalțe sufletul și să le asigure liniștea interioară. Vin din lumea în care auzeai expresii încărcate cu morală de genul: „cine fură azi un ou, mâine va fura un bou!” Nu-mi aduc aminte să se fi dat lovituri răsunătoare. Dar ce să furi? Se mai șterpeleau câțiva cucuruzi, un clop de prune, o cofă cu lapte, o căpiță de otavă. Cei cu apucături hoțești, adeseori erau descoperiți, deoarece hotarul era păzit de gornici, aleși dintre săteni pentru a veghea ordinea câmpului. Mai auzeam hori care aminteau de haiducie, „noaptea pe fulgerătură să vezi caii cum se fură.”
Spusele mele parcă vin dintr-o lume închipuită, dintr-o ordine pământească visată. Nu am inventat nimic, în orânduirea satului porunca a opta era icoană de închinat. Nu prea erau scandaluri între oameni, bătăi ori crime. Se mai duceau la lege pentru o mejdă. O să-mi spuneți că acea vreme nu avea energie, spectacol lumesc, evenimente de prima pagină, cum ar spune cei din presă. Unora le pare o lume plictisitoare, anostă, fără eroi negativi. Datoria mea este să vă amintesc cum umbla Adevărul pe Pământ, alături de Sfântul Petru. Greu de înțeles pentru cei de astăzi. Unii pot să-și astupe urechile să nu audă liniștea acelei lumi. Viața virtuală ne-a fost adusă de filme. Noi, pe la sate, aveam haiduci, care luau de la bogați și dădeau la săraci, ei, pe la orașe, aveau bandiți care prădau bănci, atacau vapoare ori furau diamante.
Reflexul hoției a cutreierat veacurile. Nu este o invenție a vremurilor noastre. Dar, atunci, hoților li se tăia mâna dreaptă. Acum furtul este un sport național, dacă ne gândim la țara noastră. Se spune că există o legalizare a hoției. Dar nici nu mai știu care ar fi definiția furtului. Este trist că prădarea aproapelui a devenit un fapt de mândrie. Un mijloc de a te afirma în lumea afacerilor. Acest text a izvorât dintr-o revoltă față de un personaj din preajmă, care patronează un trust de presă. În imaginea mea, presa a rămas o redută pentru adevăr și dreptate. De aceea, când l-am auzit pe omul care ar trebui să reprezinte justiția cetățenească am rămas siderat. Nici aici nu mai există speranță?
Ce a spus nefericitul om de presă? Ascultați: „Respectă infractorii, mă! Cine nu este infractor în ziua de astăzi, înseamnă că e prost!” Omul care face reclamă hoției a făcut câțiva ani de închisoare, tot pentru afaceri necurate. A devalizat Poșta Română. Presa reprezentată de personaj este de neînchipuit pentru noi. Să-ți faci doctrină publică din nelegiuire asta seamănă cu desfrâul din Sodoma și Gomora. Dar cui îi pasă de cinste când este vorba de bani? Zice omul căruia nu-i fac publicitate: „Am furat atât de mult ca să vă dau și vouă bani, mă!” Asemenea îndemnuri nefaste nu se sancționează de justiție. Unul mai spune: „Tu respectă legea, eu fur!” Un altul sfidează chiar autori­tățile. „Rolul meu este să înșel statul. Și statul să mă prindă. Dar statul nu mă prinde.” Când interesele o cer mai cade în capcană. Câteodată se mai află și oameni ai legii prin preajmă.
Greu de înțeles de ce marii hoți ai vremurilor noastre sunt liberi. Ba sunt subiecte de reclamă. Un ministru a furat o căpiță de bani și este liber ca pasărea cerului. Corupția este un titlu de glorie. Din păcate, pentru mulți politica este un culcuș ocrotitor. Un aeroport de pe care decolează și aterizează bani. Cunosc un apropiat care a refuzat să intre în politică pe motiv că nu are bani. I s-a sugerat că politica poate fi generoasă. Nu a acceptat, cunoscând a opta poruncă. Atenție, a început campania electorală! Asta-i lumea în care trăim. Dacă nu ești infractor ești prost în concepția lor. Poți fi cu o bibliotecă în minte. Dacă mă gândesc de unde am plecat, și unde am ajuns, din acest punct de vedere, lumea este strâmbă și tristă. Am tresărit, când am auzit la o televiziune, un copil de vreo cinci ani, mare iubitor de poezie, recitând în Herăstrău: „Voi nu aveți idealuri, nici noblețe/ Doar portofel și mațe hrăpărețe.”
O, inocentă justiție!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.