Premii pentru elevii de la Insieme Music School la Piatra Neamţ

0
387

În ultimele zile ale lunii august, elevii şcolii de muzică şi dans ,,Insieme Music School”, au reprezentat municipiul Baia Mare la Festivalul Internaţional de Interpretare muzicală şi Creatie, ,,Volare”, din Piatra Neamţ, ediţia a- XI- a. Juriul format din Olimpia Urs (conferenţiar universitar canto clasic, consilier superior la Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional/Artele Spectacolului), George Vanvu (producător Radio Iaşi), Vasile Chişiu (bariton la Opera Naţională Bucureşti), soprana Egle Bagdonaviciute-Chişiu (Lituania), Claire McCartin (Malta), Oleg Malyk (Ucraina) şi Adriana Marchese (Italia), au oferit copiilor din Baia Mare, premii deosebite.
Palmaresul premiilor arată astfel:
Eliza Pintican – locul I – secţiunea ,,Totul va fi bine”; Ştefania şi Antonia-TROFEU (Grupuri); Antonia Ghiţă-locul I (4-6 ani); Teodora Todoruţ-TROFEU (4-6 ani); Ania Ghişe-TROFEU (7-8 ani); Paula Balaj-locul al II-lea (9 ani); Antonia Hote-locul I (9 ani); Giulia Todoruţ-locul I (9 ani); Anastasia Popa-locul I (10 ani); Daria Pop-locul al II-lea (10 ani); Eliza Pintican-locul I (10 ani); Maia Oros-locul I (10 ani); Ştefania Hote-locul I (11-12 ani); Alexandru Cirţ-TROFEU (11-12 ani); Andra Ghiţă-TROFEU (13-15 ani).

Elevii băimăreni, printre cei mai talentaţi din ţară

Profesoara de canto, Mădălina Ghenoiu s-a declarat încântată de rezultatele obţinute. ″În calitate de coordonator al acestor copii, pot spune că sunt extrem de mândră de ei. Au fost la mare înălţime, printre cei mai talentaţi copii din ţară şi nu numai. Le mulţumim organizatorilor care au făcut eforturi uriaşe pentru realizarea acestui festival chiar şi în această situaţie destul de dificilă. Sunt recunoscătoare faţă de părinţii din colectivul Insieme, care au încredere în munca pe care noi, cei de la această şcoală o depunem alături de copiii lor şi le mulţumim pentru toata sunstinerea. Îi multumesc colegei mele, Dora Barbul (profesor de canto la Insieme), care a avut şi ea doi copii cu rezultate deosebite, printre cele menţionate mai sus şi sotului meu, Gabriel Ghenoiu care are grijă ca de fiecare data ca pregătirea şi deplasările noastre să se desfăşoare în cele mai bune condiţii, fiind şi un suport moral, extrem de important, pentru noi toţi″, a afirmat Mădălina Ghenoiu. Insieme Music School îşi pregăteşte acum elevii pentru participarea la următorul concurs, ,,Lira”, unde vor fi prezenţi aproximativ 40 de copii, care urmează cursurile acestei şcoli.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.