Rânduri despre încurajare

0
34

De când s-a declanșat pandemia și pe la noi, trăim o viață cu multe întrebări, cu spaime, cu boli și moarte. Fac parte dintre cei care nu ignoră virusul bântuitor. Caut să aflu calea pentru a ieși din hățișul dezinformării agresive, de asuprirea în stil feudal a situației de către lumea înfierbântată a politicii electorale. Nimic nu-i îmblânzește pe aspiranți, nimic nu le sugerează măsura lucrurilor. Noi trecem pe străzi, cu mască ori fără mască, dar cu grijile cotidiene. Nu ne mai cunoaștem de sub camuflajul feței, exprimăm saluturi aproximative și ne gândim cum vor evolua lucrurile. Învățăm să trăim într-o lume a microbilor, a nevăzuților, care nu ne iau în seamă. Realizăm că trupul nu ne aparține în totalitate.
Învățăm câte ceva despre provocări, care au mai fost pe fața Pământului. Spun specialiștii lucizi că în trecut era mult mai rău din acest punct de vedere. Trăim în cea mai educată epocă din istoria omenirii. Cu mari descoperiri și în domeniul sănătății. Dar ea, epoca aceasta, ne livrează și cantități serioase de iraționalitate, de absurditate, de nonsens, pe care le întâlnim în discursul public. Uneori ne descumpănesc. Care ne dau sentimentul răului din lumea asta. Nu ne interesează ce a fost înainte. Durerea este în zilele noastre. Nu simțim înțepătura de viespe de pe obrazul bunicului. La scară istorică, gravitatea actualei epidemii este relativ moderată. Profesorul Alexandru Toma Pătrașcu, fondator al Asociației Secular-Umaniste, care este preocupată de educație, politică și știință, autor a numeroase lucrări, cu impact european, despre epidemii și vaccinuri, sugerează o mașină a timpului.
Dacă am merge 100 de ani în viitor, un istoric din acea epocă ne va spune că da, a fost un eveniment important, deși nesemnificativ în comparație cu marea epidemie de gripă spaniolă de la sfârșitul Primului Război Mondial. Asta ca să nu mai vorbim despre bolile cu adevărat grave, precum holera sau variola, maladii de neocolit în vremurile trecute. Dar acum și standardele noastre sunt diferite. Astăzi avem totuși mijloacele necesare pentru a riposta. Suntem în preajma obținerii unui vaccin, putem mobiliza resurse de neconceput în trecut pentru a-i sprijini pe cei ajunși la necaz. Este nevoie să înțelegem lumea în care trăim. Acum ne dăm seama că lipsesc, din cultura noastră generală, cunoștințe despre cum se multiplică un virus. Este un mic tratat de apărare personală. Dar specialiștii în domeniile științei și tehnicii sunt în prima linie, fie că vorbim de descoperirea de vaccinuri sau de medicamente. Ei sunt cei care se luptă cu epidemia, ei ne apără pe noi toți.
Politica se ocupă de alocări de fonduri, guvernanții sunt cei chemați să creeze un climat favorabil oamenilor de știință. Nu să dea sfaturi medicale. Oricât de bune ar fi politicile publice, până la urmă contează reacția noastră, reacția personală. Cu o figură de stil, profesorul Pătrașcu spune că microbii, în sine, sunt foarte democratici. În schimb, noi, gazdele lor, nu suntem la fel de egali. Foarte multe boli infecțioase sunt boli ale sărăciei. Pentru că se răspândesc în aglomerații, în promiscuitate, în condiții de igienă deficitară. Apoi avem și boli ale bogăției: obezitatea, bolile cardiovasculare. În ultimele decenii, e adevărat, și bolile s-au democratizat. Avem la îndemână categorii de semeni care neagă o realitate. A se vedea protestele care au cuprins mai multe țări. Da, este mai ușor să negi o realitate dureroasă decât să o accepți. Este o chestiune de confort, susține profesorul. Dar confortul trebuie pus în balanță cu riscurile. Chiar dacă nu ne convine, trebuie să ne bazăm pe rațiune.
Despre teama, care nu ne lipsește, profesorul crede că poate fi și un factor mobilizator. Un pic de teamă ne ține în alertă, ne motivează să acționăm. O teamă excesivă ne paralizează. Aceste rânduri doresc a avea un mesaj de îmbărbătare. Cei pricepuți susțin că noua epidemie este asemănătoare cu toate celelalte care au lovit istoria de dinaintea noastră. Asta pentru a ne încuraja. Da, dar asta ne lovește pe noi. Pe noi ne înțeapă viespele. Cu ce-l ajută pe bolnavul care moare astăzi, că acum un veac era mult mai rău? Cu ce-l ajută pe doctorul, care îngrijește zeci de pacienți internați la terapie intensivă, că ieri era mai greu? Da, așa este. Ce-i de făcut? Să folosim tratatul de apărare personală, să credem în știința medicilor și să nu fim disperați.
Eu am folosit terapia cuvântului încurajator. Dumneavoastră, sunt sigur, aveți și alte soluții. Sănătate bună!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.