Unităţile de învăţământ pot aplica pentru achiziţionarea de echipamente IT şi de protecţie medicală

0
238

A fost publicat Ghidul solicitantului – Condiţii generale, pentru Programul Operaţional Competitivitate, Acţiunea 2.3.3 – Îmbunătăţirea conţinutului digital şi a infrastructurii TIC sistemice în domeniul e-educaţie, e-incluziune, e-sănătate şi e-cultură – SECŢIUNEA E-EDUCAŢIE.
”Prin proiectele care vor fi finanţate din acest program, se vor putea achiziţiona echipamente IT mobile de tip tabletă pentru uz şcolar, precum şi alte echipamente şi dispozitive necesare activităţii didactice. În ghid sunt trecute specificaţiile tehnice minimale şi costul maxim acceptate”, a transmis Biroul de Presă al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Maramureş. De asemenea, a fost publicat şi Ghidul solicitantului – Condiţii generale, pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, vizând susţinerea activităţilor didactice aferente anului şcolar 2020-2021, prin dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat cu echipamente de protecţie medicală de tip măşti de protecţie medicală, dezinfectanţi, combinezoane precum şi alte echipamente de acest tip, necesare pentru a preveni răspândirea coronavirusului SARS-Cov-2. Unităţile de învăţământ au fost informate despre posibilitatea de a beneficia de susţinere financiară pentru proiecte finanţate pe baza acestor ghiduri, iar ISJ Maramureş le va oferi consiliere pentru elaborarea proiectelor pe care le vor depune în calitate de solicitanţi.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.