CFR • Studenții pot cumpăra bilete online

0
22

CFR Călători anunță că studenții își vor putea cumpăra bilete online sau de la automate, pentru reducerea timpului de așteptare la casele de bilete.
Compania a încheiat un protocol cu trei organizații studențești reprezentative cu privire la procedura prin care studenții să aibă posibilitatea de a-și procura bilete de tren online.
Totodată, Ministerul Transporturilor și CFR Călători fac demersuri pentru promovarea unui proiect de hotărâre de guvern pentru modificarea și completarea Normelor metodologice privind acordarea facilităților de transport intern feroviar și cu metroul pentru elevi și studenți aprobate prin HG nr. 42/2017.
După aprobarea acesteia, studenții care vor dori eliberarea online a biletelor sau abonamentelor de tren vor trebui să-și creeze un profil de utilizator pe site-ul CFR Călători sau la casele de bilete dotate cu sistem electronic de emitere pentru înscrierea datelor care atestă calitatea de student și dreptul la gratuitate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.