O zi de răscruce

0
35

Astăzi, cinstim Înălțarea Sfintei Cruci, una dintre cele mai vechi sărbători creștine. 14 septembrie mai înseamnă sfârșitul verii și începutul toamnei. Pe vremea când trăiam numai la sat, știu că de Ziua Crucii coborau oile de la munte pe hotarul satului. Noi, cei de vârsta școlară, trăiam emoția sinceră că, a doua zi, pe 15 septembrie, vom merge la școală. După o vară petrecută la muncile câmpului, începerea anului școlar era o zi cu valoare de eveniment. În primul rând, ne reîntâlneam colegii, care veneau cu poveștile verii. În vremea școlii generale nu am fost în tabere la munte sau la mare. Niciunul dintre noi. Vacanța de vară echivala cu munca la câmp. Apoi, în ziua de răscruce, ne reîntâlneam cu dascălii, pe care îi prețuiam mult. Dar și ei pe noi.
Imaginea de neuitat este intrarea în clasă, unde pe bănci ne așteptau manualele școlare nou-nouțe, din care vom învăța tot anul. Un ritual era îmbrăcarea lor în hârtie albă sau albastră, cumpărată de la cooperativa satului. Le purtam cu grijă în ghiozdane de lemn, noi, băieții, iar fetele aveau trăistuțe pe măsura cărților și caietelor. Un accesoriu obligatoriu era penarul, pentru creioane, radieră și stilou. Vremea a trecut, dar nu uit să spun că așa am început învățătura. După peste șase decenii, trăim o altă zi de răscruce. Anul școlar începe în condiții extrem de crispate. Pandemia a întors lumea pe dos. Cu susul în jos. S-au schimbat multe de atunci. Distanța este ca dintre cer și pământ. Ca dintre creionul chimic și un calculator. Un lucru nu s-a schimbat: teoria planului înclinat, teorema lui Pitagora, ori simbolul oxigenului.
Astăzi este o zi de răscruce pentru învățământul românesc. În ultimele săptămâni am văzut perindându-se pe la televizor profesori, părinți, elevi, dar mai ales politicieni, secondați de un cor de jurnaliști care se lamentau că nu știu cum va începe școala. O tânguire națională că nu au ordine de la ministere, de la direcții de sănătate, ori primării. Critici vehemente, cu iz electoral, s-au îndreptat spre Ministerul Educației, că s-a descărcat de răspundere pe seama autorităților locale. Care la rândul lor privesc cu ciudă spre cei de sus, că nu au ordine, dar nu au nici bani. S-a întors vremea vechilor indicații? Apoi strigă că nu au tablete, laptopuri, camere web ori clase mai mari pentru a respecta distanța fizică. Voci mânioase s-au lăsat auzite pe seama datei când să înceapă școala. Ba, mulți deontologi sunt preocupați de ziua când se vor închide școlile.
Se uită un lucru, dorit la vremea lui, că avem autonomie locală. Când s-a dat liber la fixarea salariilor în primării, în virtutea acestui principiu, a fost o sărbătoare tăcută. Toți au țintit cât mai sus. Când să dai seama, cu răspunderea funcției, mulți privesc în grădina altuia. Această zi de răscruce emoțională, mai ales pentru elevi și profesori, are puțin optimism, prea puțină încredere în capacitatea proprie de a depăși această criză. Cam mult bocet pe seama acestui subiect. Acesta este efectul psihologic al pandemiei. Cum am mai scris, virusul există. Și în România, și în America. Dar fiecare are soluții pentru școala lui. Cu respectarea unor reguli generale. Cred că numai inteligența dascălilor poate scoate la liman această corabie beată. Inspirația locală, deciziile creative și responsabile trebuie să fie la mare căutare în această perioadă. Mă gândesc cu grijă la școlile unde nu se poate face predare online, nici măcar hibridă. Aici nu pot fi aplicate modele de import.
Nu va veni modelul suedez să rezolve situația din satele Maramureșului. Doar inteligența locală este salvatoare. Trebuie să ne convingem că lumea modernă nu a mai trecut prin așa ceva. Da, vedem că trebuie să învățăm să trăim altfel decât până acum. Nu numai în domeniul educației. Mă conving, pe zi ce trece, că o lume se scufundă sub ochii noștri, și alta își cere dreptul la viață. Se vrea o nouă reconfigurare a lumii. Dar să nu uităm că astăzi, în România, începe noul an școlar. Într-un chip neobișnuit. Și că este Ziua Crucii. Iar crucea este un simbol al victoriei asupra morții și păcatelor. Multe se schimbă, dar un lucru să nu uităm: nu se schimbă alfabetul limbii române, nici teorema lui Pitagora. În orice condiții, trebuie învățate. Cum le-am deprins și eu când îmi purtam cărțile într-un ghiozdan de lemn.
Curaj pentru dascăli, elevi și părinți, că este o zi de răscruce în destinul nostru.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.