Victorie în primul meci al sezonului

0
54

• CS Minaur Baia Mare – CSM Vaslui 28-23 (13-11) •

Miercuri dimineața, CS Minaur a disputat primul meci din noua ediție de campionat, la Sfântu Gheorghe, cu CSM Vaslui. A fost chiar primul meci oficial din sezonul 2020-2021, meci transmis pe canalul youtube al FRH, unde se vor transmite, de altfel, toate meciurile din primele trei runde. Minaur a început sezonul cu o victorie meritată, 28-23 (13-11), dar meciul n-a fost deloc unul ușor.
Jocul n-a strălucit de nici o parte, văzându-se în ambele părți că nu s-au jucat prea multe meciuri de pregătire, că nu există încă un ritm de competiție bine conturat. Tocmai de aceea, în aceste condiții valorile tind să se egalizeze și echipele cu șanse mai mici la începutul sezonului pot produce surprize. N-a fost cazul și în acest meci.

• Sala Polivalentă din Sfântu Gheorghe. Arbitri: Mihai Pîrvu (București) și Mihai Potîrniche (Buzău). Observator FRH: Gheorghe Bejinariu (Pitești). • Aruncări de la 7 m: 4-3 (transformate: 4-2; a ratat Acatrinei). Minute de eliminare: 10-12.
• CS Minaur Baia Mare: Ionuț Ciobanu (12 intervenții, a apărat și un 7 m), Barna Buzogany (2 intervenții) – Milan Kotrc 4 (2 din 7 m), Andrade de Araujo Edmilson 4, Călin Căbuț 3, Tomas Cip 3, Albert Cristescu 2 (1 din 7 m), Mihai Dobra 2, Andrei Buzle 2, Ionuț Ramba 2, Alexandru Csepreghi 2 (1 din 7 m), Jose Guilherme de Toledo 2, Sergiu Makaria 1, Robert Nagy 1, Bogdan Buguleț. Antrenori: Adrian Petrea şi Alexandru Sabou. • CSM Vaslui: Petrila (16 intervenții), Erhan – Acatrinei 4 (1 din 7 m), Carali 3, Amihăesi 3, Petrea 3, A. Popa 2, Chiratcu 2, Cumpănici 2, Cîrchea 1, Voinea 1, Husanu 1 (din 7 m), Vancea 1. Antrenor: Bogdan Pralea.
Miercuri, 16 septembrie, Minaur va juca de la ora 14.30 cu HC Buzău, iar joi, 17 septembrie, de la ora 19.30, cu CSM Bacău.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.