Infracțiuni rutiere

0
20

În Baia Mare, conducere fără permis

Miercuri, la ora 9.30 polițiștii au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Grănicerilor, intersecție cu Aleea Mărăști.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, de 40 de ani, din Baia Mare, iar în urma verificărilor, au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind „zero” mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

În Borșa • Sub influența alcoolului și cu asigurarea expirată

Tot miercuri, la ora 23.09, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că șoferul unui autoturism a lovit un stâlp de la intrarea principală a unui market din oraș.
În parcarea marketului polițiștii au identificat autoturismul care prezenta avarii în partea frontală, în urma impactului cu un stâlp metalic.
La scurt timp a fost identificat un tânăr, de 24 de ani, din Borșa, șoferul autoturismului, care a relatat faptul că, datorită unei manevre greșite de întoarcere, a pierdut controlul volanului, intrând frontal în stâlpul metalic de la intrarea principală a marketului.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital pentru prelevare de probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Din verificări, a rezultat și faptul că autoturismul în cauză avea asigurarea, tip RCA, expirată.
Față de tânăr se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”. Totodată, i-au fost reținute plăcuțele cu numerele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare.

În Baia Sprie • Cu alcoolemie de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat

Miercuri, la ora 16.40, în timp ce efectuau activități de supraveghere și control al traficului rutier pe DN 18, din Baia Sprie, zona intersecției cu strada Salcâmilor, polițiștii au observat un autoturism care circula haotic din direcția Baia Mare către Sighetu Marmației, motiv pentru care a fost oprit regulamentar pentru control.
La volanul autoturismului polițiștii au identificat un bărbat, de 65 de ani, care prezenta halenă alcoolică. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost transportat la Centrul de permanență medicală Baia Sprie, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Atenție șoferi!
Testul de cunoaștere a regulilor de circulație în vederea restituirii permiselor de conducere și a reducerii perioadelor de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice se va susține, în fiecare zi de marți, începând cu ora 10, la Centrul de zi pentru vârstnici „Centrul de Asistență Socială Pentru Vârstnici” din Baia Mare, strada Săsarului nr. 3.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.