CD cu muzică bisericească, lansat de o adolescentă: Iulia Ioana Vlad

0
40

La doar 13 ani, Iulia Ioana Vlad a reușit să lanseze primul său CD cu muzică bisericească. CD-ul conține 13 cântări bisericești interpretate în diferite glasuri, unele dintre acestea fiind înregistrate în studio profesional, însă, cele mai multe sunt cântări interpretate live, la diferite sărbători deosebite, momente ce exprimă trăiri semnificative din viața Mântuitorului și a Maicii Preacurate.
″Cu emoție profundă în suflet, îi mulțumesc Preasfințitului Părinte Iustin pentru binecuvântarea de a cânta la strană, la momentul Pricesnei, la Sfintele Liturghii Arhierești, unele dintre aceste cântări; pentru mine, binecuvântarea, a însemnat și va însemna un izvor de lumină în interpretarea cântărilor bisericești. Doresc să aduc mulțumiri și recunoștință părintelui Arhid. Adrian Dobreanu, pentru sfaturi, pentru orele de muzică petrecute împreună – din care am avut, am și voi avea mereu de învățat și doamnelor mele profesoare, Bob-Zaiceanu Mihaela și Diana Cârlig. Nu în ultimul rând, le mulțumesc sfinților părinți slujitori ai Catedralei Episcopale unde am înregistrat câteva dintre cântări, domnilor Dan Petric, Daniel Pop – Dream Light Visual și Florin Apostol de la Tipografia „Coresiana” care au făcut ca acest CD „să se nască”, în timp, atât de frumos!″, a spus Iulia Vlad. CD-ul intitulat „Cântări bisericești” se poate achiziționa de la Pangarul Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare. De asemenea, persoanele care doresc să îl achiziționeze printr-un alt mijloc îi pot scrie tinerei în privat, pe pagina personală de Facebook.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.