Maximum de puncte

0
70

CS Minaur Baia Mare – CSM Bacău 32-27 (18-13)

Minaur a contabilizat trei victorii din tot atâtea etape, în urma succesului de joi seara împotriva fostei formaţii antrenate de Adrian Petrea. Băimărenii au învins pe CSM Bacău cu 32-27 (18-13) şi rămân în plutonul celor patru formaţii cu maximum de puncte.
Ai noştri au făcut o primă repriză excelentă şi s-au distanţat pe tabelă încă din start, 4-1 (6). Avansul s-a dublat la mijlocul primei părţi, 10-4 (15), iar către final acesta avea să crească chiar la nouă lungimi, 16-7 (22). Adversarii mai reduc din handicap în cele opt minute rămase şi repriza se încheie cu un avans de cinci goluri în favoarea Minaurului, 18-13. Debutul părţii secunde ne aparţine, ne ducem la şapte goluri, 21-14 (36), însă şi pe fondul eliminării fostului jucător al băimărenilor, Teo Coric. În continuare totul a decurs normal pentru formaţia noastră, însă până în minutul 49, când portarul Ciobanu a încasat cartonaşul roşu şi cel albastru pentru un fault la un contraatac al moldovenilor. CSM Bacău a început să spere, s-a apropiat la trei lungimi, 26-23 (50), însă pentru puţin, Minaur refăcând imediat o diferenţă liniştitoare, 29-23 (53). Învingătorii controlează finalul de partidă şi se impun cu 32-27, contabilizând ma­ximum de puncte. • Sala sporturilor „Kati Szabo” din Sfântu Gheorghe. • Arbitri: Teodor Șerbu – Adrian Vasilescu (București). Observator FRH: Horațiu Belu (București). • Aruncări de la 7 m: 6-4 (transformate: 5-3; au ratat: Dobra, respectiv Bahdan). Minute de eliminare: 10-6 (în min. 48, Ciobanu a primit cartonaș roșu). • CS Minaur Baia Mare: Ciobanu, Buzogany – Nagy 1, Buzle 7, Ramba, Căbuț 1, Kotrc 7 (3 din 7 m), Cip 7, Bușecan, Csepreghi 5 (2 din 7 m), Dobra 2, Cristescu 1, E. Pop 1. Antrenori: Adrian Petrea și Alexandru Sabou. • CSM Bacău: Tamaș, Saldațenka – R. Gal 5 (2 din 7 m), Rotaru, Huta 1, Tîrzioru 4 (1 din 7 m), Crnoglavac, Coric 1, Cotinghiu, Păunică 7, Iordachi 4, Bahdan 4, Freiwald 1. Antrenor: Alexandru Acsinte.

 

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.