FSLI avertizează: Sistemul de învățământ riscă să se blocheze!

0
31

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ atrage atenția tuturor instituțiilor statului responsabile cu buna desfășurare a procesului instructiv-educativ din unitățile de învă­țământ din România că riscă să ajungă într-un blocaj.
Explozia cazurilor de îmbolnăviri cu noul coronavirus înregistrate în tot mai multe școli din România conduce la o situație pe care guvernanții ar fi trebuit să o anticipeze: școlile se vor închide, iar cursurile vor avea loc în Scenariul roșu, respectiv în mediul online. Din păcate, nici după prima săptămână din noul an școlar, unitățile de învățământ nu au fost dotate cu infrastructura necesară: lipsesc din multe localități tabletele pentru elevi și cadre didactice, precum și conexiunea la internet a școlilor. În aceste condiții, cursurile nu pot avea loc, iar elevilor li se încalcă un drept fundamental, acela de a beneficia de acces la educație.
“Din păcate, am anticipat acest scenariu pesimist: multe dintre unitățile de învă­ță­mânt devin bombe epidemiologice, pentru că instituțiile statului nu și-au făcut treaba, deși au avut luni bune la dispoziție în care să aplice un plan bine pus la punct de măsuri prin care să fie protejați atât elevii, cât și angajații din sistem. În acest context, trebuie să fie urgentată achiziția de tablete pentru elevi și cadre didactice, precum și rezolvarea accesului la internet, pentru că sunt școli care încă nu au această facilitate. Realitatea este crudă: ne pregătim în multe dintre școli de aplicarea scenariului roșu, în care cursurile vor avea loc în sistem online”, a declarat Simion Hancescu, președintele FSLI.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.