DSVSA Maramureș depistează virusul SARS-Cov-2

0
22

Joia trecută, dr. Robert Chioveanu, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), a inaugurat noua secție de biologie moleculară și analiză genetică din cadrul laboratorului Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Maramureș.
Investiția a fost de peste 1.200.000 lei, suportată integral din bugetul ANSVSA. A fost achiziționată din SUA aparatură și tehnică de ultimă generație care, pe lîngă depistarea virusului pestei porcine africane, va fi utilizată și pentru identificarea genomului viral SARS-Cov-2 în probe prelevate de la oameni. După instruirea personalului (este nevoie de un biolog special acreditat în acest scop de Direcția de Sănătate Publică Maramureș), DSVSA Maramureș va deveni instituție suport pentru testarea și diagnosticarea cazurilor de COVID-19. Investiția va fi utilă și pentru veterinari, care vor putea executa o serie de noi analize pe probe prelevate de la animale sau din alimente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.