Ion Creangă și învățământul online

0
46

Mai devreme sau mai târziu, pandemia actuală se va stinge, într-un fel sau altul, așa cum s-au încheiat și alte molime. Dar fenomenul generat de virus depășește aspectele medicale, deoarece, pe cât de nevăzut este, a adus în față o stare crispată, care se poate traduce și în frica de împrejurimi. De o jumătate de an, trăim într-un mediu plin de imprevizibil. Într-o păguboasă derută. Cum a fost, și este, învăță­mân­tul cu începutul de an școlar. Am întâlnit părinți agitați, unii agresivi, profesori stresați, iar la mijloc elevii. Mulți dintre noi am fost martori, și mai suntem, la promisiunile pentru educație și sănătate. Pe ici, pe colo, lucrurile s-au mai întremat. Deși în discursurile politice, apoi pe hârtie, suntem o țară europeană, la capitolul educație am rămas, în mare parte, o realitate fardată cu amăgiri. Cine mai amintește de procentul mare de analfabeți funcționali? Nimeni, parcă n-ar exista.
Noua lovitură dată învățământului de pandemie va îngroșa numărul celor care vor avea studii precare. În România, peste 20 la sută din școlile publice nu sunt conectate la Internet, aproape un milion de copii înscriși în învățământul preuniversitar nu au acces individual la un dispozitiv funcțional, iar alt sfert de milion nu au nici un mijloc de utilizare la cursurile online. Sunt cifre oficiale, stabilite de instituții abilitate. De unde se vede că educația în România nu stă pe roze. În prezent, ea este pictată în culori suficient de stridente. De la roșu, la verde și galben, cele trei scenarii în care autoritățile decid cum se vor desfășura cursurile. Îmi este greu să înțeleg cum în treizeci de ani, de la desprinderea de sistemul unic, aspru criticat astăzi, nu s-a putut crea un cadru adecvat pentru ca pruncii acestei țări să învețe toți carte, așa cum trebuie. Pe cine să dai vina? Că s-au perindat pe la ministerul de resort peste douăzeci de miniștri, care după plecarea din post nu au mai dat seama de ce au făcut, dar mai ales ce nu au făcut.
Am înțeles suficient de bine schimbarea lumii, dar nu am înțeles cum sute de mii de copii știu să citească, dar nu pricep ce au citit. Ne lăudăm cu olimpicii, și cu cei care au condiții onorabile de învățat. Restul, Dumnezeu cu mila. Scriu cu tristețe aceste realități și cu atâta rămân. Sistemul este derutat. S-au schimbat raporturile dintre elevi și profesori, dintre școală și familie. Da, se invocă libertatea, modele din alte țări. De pe vremea lui Ion Creangă învățarea presupune rigoare, aplecare asupra cărții. Cât despre modele, sunt bune unde se potrivesc. Multe viziuni de reformare a sistemului au dus în prezent la o Românie unde abandonul școlar este în floare, învățământul nu este aliniat la piața muncii. O mare greșeală a fost desființarea învăță­mân­tului profesional de către o ministră cu patru mandate. Unde sunt meseriașii tineri? Toate puterile, care s-au perindat la conducerea țării, sunt responsabile pentru starea de fapt.
Cu pandemia asta, învățământul are multe eșecuri. Unii spun că premierul Ludovic Orban s-a încăpățânat să o păstreze pe plăpânda profesoară Anisie la conducerea ministerului, care a dovedit de la început că nu are stofă să gospodărească un asemenea sistem. A luat măsuri cuminți, confuze, dovedind doar frică față de sindicate și față de șeful din guvern. Apropo, nu prea am auzit vocea sindicatelor din învățământ, care rulează pe la televiziuni și ziare. În condițiile pandemiei se impuneau măsuri adecvate pentru elevi, profesori și părinți. Nu este greu de văzut că elevii sunt sufocați de numărul mare de ore și de măști. Era un prilej să se aerisească programa școlară, care a rămas stufoasă. Dar specialiștii știu mai bine hibele acestui timp școlar. De ce l-am evocat pe marele humuleștean în titlul acestui text? Deoarece, cum am spus, sunt școli fără internet, deși învățământul online a devenit o noțiune mistică.
Am ajuns ca învățătorii și profesorii să-i sfătuiască pe părinți să-și instruiască singuri copiii, acasă, să le citească din cărți și să-i ajute să-și facă lecțiile. Nu este nici o exagerare. În multe locuri din țară vremea lui Ion Creangă a revenit. În variantă modernă. După alegerile locale, aștept din partea noilor aleși o pornire teribilă pentru a pune școala la punct. Cu învățătură cu tot. Adică să-l întoarcă pe Ion Creangă în istorie, acolo unde îi este locul. În veacul în care România modernă a fost condusă de Titu Maiorescu, filosof neokantian și premier al guvernului conservator. Pe când, pe la conducerea ministerului Educației, s-a perindat legendarul Spiru Haret.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.