Nou record de persoane infectate cu COVID-19 în România: 1.767 de cazuri

0
80

În România s-a înregistrat miercuri un nou record de persoane infectate cu COVID-19 în 24 de ore. Sunt 1.767 de cazuri și 47 de decese, dintre care două la persoane tinere, sub 30 de ani.

În urma testelor efectuate la nivel național, în ultimele 24 de ore au fost înregistrate 1.767 de cazuri noi de infectare cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19).

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 681 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

Până miercuri, 4.550 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au murit.

De marți, de la ora 10.00 până miercuri, la ora 10.00 au fost înregistrate 47 de decese (35 bărbați și 12 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea și Municipiul București.

Dintre acestea, două decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, cinci decese la categoria 50-59 de ani, 10 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 16 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 11 decese la categoria de peste 80 de ani.

45 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, un pacient decedat nu a prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În spitalele din România sunt internate 7.061 de persoane cu COVID-19. Dintre acestea, 498 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.278.125 de teste. Dintre acestea 24.544 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.165 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.379 la cerere.

Pe teritoriul României, 8.917 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.959 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.442 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 179 de persoane.

(sursa: Mediafax)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.