Pătimitorii regimului comunist, comemorați la mina de la Baia Sprie

0
33

La paraclisul de lângă fosta mină din Baia Sprie s-au adunat și în acest an oameni dornici să înalțe o rugăciune către cer pentru cei care au suferit în fosta unitate minieră în regimul comunist.
Dintre cei care au avut de pătimit în mina din Baia Sprie se distinge figura luminoasă și sfântă a arhimandritului Iustin Pârvu, trecut în veșnicie la 16 iunie 2013. Pașii părintelui Iustin Pârvu au fost purtați în zona Maramureșului între anii 1952-1954 atunci când a avut de pătimit în mina de la Baia Sprie. De data aceasta, la eveniment au fost mai puțini localnici. În schimb, au venit participanți din Prahova, Brașov, maici de la Poarta Albă, dar și din alte zone ale țării. S-au remarcat cei de la Frăția Ortodoxă, îmbrăcați în port popular și ținând în mâini drapelul, o prezență emoționantă care a adus câteva boabe de rouă în ochii celor cu inimă adevărată de român.
Evenimentul a început cu slujba de parastas pentru cei care au avut de trecut prin ororile regimului comunist. Apoi s-au rostit câteva cuvinte despre semnificația momentului. S-a evidențiat faptul că e bine să ne amintim de perioadele frumoase, dar și de momentele grele prin care a trecut poporul român. De asemenea, toate aceste lucruri trebuie să fie cunoscute de generațiile care vin din urmă. E important să ne cunoaștem adevărata istorie pentru ca atrocitățile de altădată să nu se mai repete. Ca în anii precedenți, evenimentul a coincis cu sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, semn că ″la Dumnezeu ajungem prin jertfă. De aceea și Mântuitorul Iisus Hristos a zis: cel ce vrea să vină după mine să se lepede de sine, să își ia crucea sa și să îmi urmeze Mie″, după cum a accentuat unul dintre preoții prezenți. Momentul a fost completat de câteva cântece patriotice interpretate de Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Participanții s-au întors acasă, întăriți încă o dată în convingerea lor că ″poporul acesta a dat martiri și mărturisiri. Avem prin ei mijlocitori și mărturisitori înaintea lui Dumnezeu″. La final s-a punctat că în acest spațiu se dorește construirea unei mănăstiri, pentru că acesta a fost și gândul părintelui arhimandrit Iustin Pârvu.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.