În Maramureș • Rezultate parțiale la alegerile locale

0
466

46,10% a fost prezența la vot în județul Maramureș la alegerile locale din 27 septembrie. În cele 440 secții de votare s-au prezentat 196.644 alegători. Au votat prin intermediul urnei speciale 2.830 de persoane, pe listele electorale suplimentare au votat – 5.653, iar pe listele permanente au votat 188.111 de maramureșeni.

Pentru alegerile locale serviciile publice comunitare de evidență a persoanelor din teritoriu au eliberat până duminică, la ora 14.00, un număr de 214 cărți de identitate, respectiv 18 cărți de identitate provizorie. De asemenea, au fost solicitate și acordate 140 vize de reședință. La BEJ Maramureș a fost depusă o sesizare cu privire la un transport ilegal de alegători la o secție de votare din Coltău. Sesizarea a fost transmisă, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare, la poliție pentru soluționare.
Președinte nou la Consiliul Județean Maramureș
Ionel Bogdan este noul președinte ales al Consiliului Județean Maramureș. La rezultatele parțiale de la ora 10, el înregistra 34,47% din voturi, ceea ce reprezintă 61.003 de persoane care l-au votat. Gabriel – Valer Zetea s-a clasat pe locul al doilea, cu 32,26%, adică 57.088 voturi, urmat de Romeo Dobocan cu 9,93% (17.574 voturi), Vlad – Emanuel Duruș cu 8,05% (14.246 voturi), Viorica Marincaș cu 4,66%, Mircea Ciocan -2,98%, Bogdan-Eduard Aiacoboaie – 2,77%, Cornelia Negruț – 1,96%, Valeriu Lascu – 1,49% și Nistor Lihet cu 1,43%. Astfel, componența viitorului legislativ județean va fi următoarea: PNL – 31,6%; Coaliția pentru Maramureș – 25,2%; PMP-11,5%; USR-7,8%; PRO România – 5,7% și UDMR-4,85%.

Câștigătorii primăriilor de municipii

• Baia Mare
Cătălin Cherecheș – Coaliția pentru Maramureș, a câștigat un nou mandat de primar al Băii Mari cu 41,62%. El a fost urmat de Mircea Cirț – PNL cu 28,2% din voturi; Dan Ivan – USR – PLUS cu 12,71%; Adrian Todoran – PMP cu 5,99% și Corin Cherecheș – PER – 5,67%.
În Baia Mare, pentru Consiliul Local, din 39.729 de voturi valabil exprimate, datele se prezintă, astfel: Coaliția pentru Maramureș – 25,54%; PNL – 25,16%; USR – 14,89%; PMP – 11,17%; UDMR – 7,18%; PV – 2% și PER – 1,6%.

Sighetu Marmației -primar nou

În urma centralizării voturilor, Vasile Moldovan, candidatul Coaliției pentru Maramureș (CMM), a ieșit învingător în municipiul Sighetu Marmației, cu o diferență de numai 46 de voturi față de candidatul PNL, Daniela Onița Ivașcu.
Conform datelor furnizate de Biroul Electoral, Vasile Modovan (Coaliția Pentru Maramureș) a adunat 3.832 de voturi, Daniela Onița Ivașcu (PNL) – 3.786, Nicolae Iuga (PRO România) -1.252, Vasile Hodor (USR- PLUS) -1.146 voturi, Sorin Rednic (independent) -1.145 voturi, Gabriel Filipciuc (PMP) – 541 voturi și Gheorghe Giurgi (ALDE) -144 voturi.

Rezultate la orașe și comune

Surpriză mare s-a înregistrat la Tăuții – Măgherăuș unde primarul în funcție, Anton Ardelean (Coaliția pentru Maramureș) a fost învins de viceprimarul Dumitru Marinescu (PNL). La Leordina, după 16 ani de administrație PNL (PSD), USR este cel care a desemnat primarul comunei în persoana lui Ioan Nistor. Alți primari noi s-au înregistrat la Cernești – Mircea Deac (USR); Călinești – Petru Nemeș (PMP); Coaș – Călin Achim (PMP); Budești – Simion Pop (PNL); Sălsig – Daniel Pop (PMP); Poienile de sub Munte – Alex Chifa (USR); Ocna Șugatag, Ioan Onea (CMM).

Și-au păstrat mandatele: Alin Bârda (PNL) – Baia Sprie, Ioan Sorin Timiș – Borșa (CMM), Gheorghe Buda (CMM) – Șomcuta Mare, Lucian Morar – Ulmeni (PMP), Petru Vlașin (CMM) – Vadu Izei, Pavel Octavian – Recea (CMM), Vasile Coman – Vișeu de Sus (PNL), Ioan Burde – Valea Chioarului (CMM), Gabriela Tulbure – Seini (CMM), Lucia Butcure – Cupșeni (CMM), Mureșan Bujor – Satulung (CMM), Nicolae David – Ieud, Ioan Stegeran – Fărcașa (independent), Ioan Mătieș (PNL) – Mireșu Mare, Nicolae Burzo (PNL) – Groșii Țibleșului, Gavrilă Șimon – Vișeu de Jos (PNL), Lajos Csendes – Coltău (UDMR), Vasile Țiplea – Dragomirești (CMM), Gheorghe Mureșan (CMM)– Ariniș, Teodor Ștefanca (CMM) – Bârsana și Ciprian Rus (CMM) – Ardusat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.