Castanele autohtone devin istorie

0
162

Cu sau fără Sărbătoarea Castanelor, legendarele noastre castane devin, încet, istorie. Zilele trecute, am urcat pe dealurile din jurul Băii Mari să vedem cum arată castanii, ce zic proprietarii. Apoi, i-am întrebat pe specialiști.
În primul rând, trebuie subliniat contextul. La noi, castanul se află la cea mai nordică prezență a sa în zona temperată, dată probabil de acel „meteo paradis” băimărean, așezarea sa la poala munților, dar cu deschidere spre sud. Orașul nostru n-a avut viscole, temperaturi minime extreme și nici maxime, cel puțin până la încălzirea globală. Drept pentru care castanul s-a simțit aici în largul lui. Până la episodul Cernobîl, spun foștii proprietari de căstăniș. „Am avut, sigur c-am avut. S-au uscat toți, i-am tăiat pe rând. Totul a început după Cernobîl. Nu zic, cresc castani tineri, merg bine puțin, apoi se uscă. Pe vremuri m-am dus și eu cu castane la vânzare, la Cluj, acum vin aici cei din Mehedinți, acolo n-a dat boala-n ei. Oricum, ce castane mai sunt, nu apucă oamenii să le culeagă aici la noi, la Tăuți. Vin țiganii și le culeg de pe acum, așa verzi, le bagă la cuptor să le coacă.
Nu știu cât e de adevărat că aici e cel mai rece loc unde ar fi castani. Eu am lucrat ani buni în Londra, acolo e plin, în toate parcurile. Tratați, tăiați, îngrijiți…”, spune dl. Pop, din Tăuții de Sus, proprietar de… teren de căstăniș. Dar mai are castani, ni-i arată, sunt tineri și chiar au rod!
Silvicii văd problema altfel, ei cred că se poate reface fala de altădată a Băii Mari. „Noi facem tratamente la castanii tineri. La lacul Bodi Ferneziu puteți merge să vedeți o pădure tânără, frumoasă de castan. La cei bătrâni nu mai avem ce le face, dar ei lasă lăstăriș tânăr, sănătos, acolo se poate interveni și o facem. De fapt, chiar am tratat și la persoane fizice, indirect, unde era pădure de castan, am intrat și în proprietăți, pe margini. Oricum, nu se tratează arborii la rând, ca oamenii. Noi tratăm virusul cu o ciupercă hipervirulentă”, spune ing. Silvic Pop Nicolae, de la Ocolul Silvic Municipal Baia Mare. Tot el ne spune că anul este modest în ceea ce privește fructificația la castan, deci, cu sau fără sărbătoare, sunt mari șanse să consumăm castane din import sau de prin țară. De asemenea, el nutrește speranța că, din cauza pandemiei și a lipsei sărbătorii băimărene, culegătorii „de ocazie” să dea o gură de oxigen proprietarilor. Nefiind miza vânzării masive, poate se vor culege anul acesta castanele la timp, nu prematur.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.