Amintiri din Sighetul literar

0
71

Am avut șansa de a-mi contura profilul cultural în Sighetul Marmației, primul oraș din biografia mea. Ca elev al Liceului Pedagogic, din orașul de graniță, am stat în preajma unor oameni luminați cu o proverbială ocrotire culturală. Cum a fost pilda pictorului și poetului Gheorghe Chivu, care mi-a fost profesor de desen și caligrafie. Cu discreție, dar apăsat, ne-a marcat multor tineri drumul spre poezie, spre înțelegerea valorilor culturale. Alături, aveam profesori care învesteau încredere în noi. De la Eracle Titircă, la Ion Vancea, de la Ion Ardeleanu-Pruncu, la Ion Ardeleanu-Mecena. Și nu erau singurii. Așa au apărut în peisajul literar al Marmației nume ca Ileana Mihai, poetă și o strălucită traducătoare din Emily Dickinson, poeții Echim Vancea, Gheorghe Mihai Bârlea, Marin Slujeru, Simion Șuștic, cel care scrie, și o valoroasă grupare de artiști plastici și muzicieni, la rândul lor mari iubitori de poezie.
Pot spune că atunci la Sighetul Marmației s-a născut o Școală de poezie. Fermentul fiind Cenaclul literar „George Coșbuc,” patronat spiritual, multă vreme, de maestrul Chivu. Fost student al lui Camil Ressu, prieten cu poeții Constant Tonegaru și Emil Botta. Apoi atmosfera literară a fost sporită, prin vreme, de alte nume care figurează în dicționarul literelor naționale. Am fost și la rânduiala destinului, ba armata, ba studiile superioare, dar am rămas credincioși obârșiei noastre literare. Unii au rămas statornici sigheteni. Ceilalți veneam în orașul dintre ape chemați de spiritul vindecător al începuturilor. Când Școala de poezie de la Sighetul Marmației a dat câțiva elevi merituoși, s-a simțit nevoia unei reședințe poetice în orașul de graniță.
Așa s-a instituit, în anul 1974, într-o formă mai simplă, Festivalul de Poezie de la Sighetul Marmației, cu areal mai restrâns. Ideea a aparținut profesorului și poetului Ion Ardeleanu-Pruncu, pe atunci directorul Casei de Cultură. În primii ani, au venit Horia Bădescu, Romulus Vulpescu, scriitori din Baia Mare, care mă privesc din fotografii. Venirea lui Laurențiu Ulici, atras și de originile paterne, a fost toamna determinantă pentru destinul Festivalului. Cu sprijinul lui, manifestarea a primit dimensiune națională. Un moment de răscruce a fost urcarea pe trupul țării, în Maramureș, a marelui poet Nichita Stănescu. Era în 18 octombrie 1979. După cum scrie în dosarul de presă.
Directorul Ion Ardeleanu-Prucu mi-a sugerat ideea, eu am plecat la București să-l conving pe Nichita, Laurențiu a pus vorba potrivită de sprijin, și Nichita a venit. În prezența lui, în acel an, am botezat Serile de Poezie de la Desești. Manifestarea de pe Mara a funcționat într-un armonios tandem cu Festivalul sighetean, până în acest an când s-a fracturat. Din cauza pandemiei și a ploilor. Redutabilă a fost coordonarea Festivalului, în perioada 1978-1995, de poetul Echim Vancea. Atunci s-a consolidat statura națională și internațională a Festivalului sighetean. Magnetică a fost personalitatea criticului Laurențiu Ulici, care s-a stins straniu din viață, în urmă cu două decenii. Fie acest text și un omagiu adus marelui nostru prieten, care a deschis Maramureșul spre țara literară. Meritul lui Laurențiu, de a aduce nume de prestigiu ale literaturii române și europene, este indiscutabil. Avea o bucurie reținută de a poleniza Maramureșul cu poezie, cu valori culturale. Era chiar dimensiunea care lipsea Ținutului.
Coordonarea Festivalului de către poetul Vasile Muste rămâne cu merite cunoscute. Au continuat să vină în Marmația, și apoi la Desești, scriitori din țară și străinătate, care au marcat definitiv emblema Festivalului de Poezie. Manifestarea sigheteană a comunicat, binefăcător, cu Serile de Poezie „Nichita Stănescu” de la Desești, spre bucuria multor invitați. Anul acesta, legătura s-a rupt, supărător. Dau vina pe pandemie și pe ploi. Da, după 41 de ani neîntrerupți, Deseștiul literar nu a mai apărut în peisajul țării. În schimb, astăzi, confrații sigheteni, cu invitați din țară, deschid porțile unei noi ediții a Festivalului început în 1974. Așa scrie dosarul de presă. Prietenii și colaboratorii au uitat ritualul maramureșean al chemării la nuntă. Adică la nuntă nu te duci dacă nu ești chemat. Dar nunțile au loc și cu oameni mai puțini. Mai ales când lumea este bătută de pandemie și ploi.
Fie acest text un îndemn la solidaritate și adevăr. Un semn al aprecierii unui timp strălucit în amintiri. Și plin de lumina sincerității. Eu nu uit obârșia mea literară. Deoarece prin poezie aflăm despre om, cum are el putere în firea sa de-a vedea lumea, elementele și viețuirea în starea lor de slavă și dimineață, de curăție și adevăr. Este nevoie de poeți și în vreme de criză. Și de prietenie literară. Consacrată de mulți ani în Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.