Satul, mai sărac cu o zi

0
77

În urmă cu 41 de ani, într-o sâmbătă de toamnă, la Desești, lumina s-a ivit într-o seară din cuvintele aprinse ale unui poet. În satul de pe Mara, cunoscut prin vechi obiceiuri ale neamului, se inaugura un timp al poeziei moderne prin prezența poetului Nichita Stănescu, socotit de Laurențiu Ulici „cel mai important poet român de după al Doilea Război Mondial.” Știam din lecturi critice că după Eminescu a făcut a doua mare mutație a structurilor limbajului și viziunii poetice. Acest purtător de valori unice a intrat în sala Căminului cultural, plină de lumea din sat, dar și de pe văile Maramureșului. Era însoțit de nume de rezonanță, care au lăsat urme adânci în memoria locului: Laurențiu Ulici, Gelu Ionescu, Dinu Flămând, Damian Necula, Tudor Gheorghe și tineri poeți, care așteptau consacrarea. Pe care au dobândit-o atât la Desești, cât și la Sighetul Marmației. S-a citit poezie, s-au spus povești despre lume, dar mai ales s-au legat prietenii, cu unii până la moarte.
Nu știu dacă cei din sală au fost câștigați de versurile lui Nichita, dar îmi aduc aminte că poetul a fost răpit de jocul și horile fetelor și feciorilor. S-a prins într-un joc bărbătesc, căruia i-a găsit o notă personală. Bătea podeaua în contratimp. Atunci s-a realizat înfrățirea dintre poezia unui mare poet modern și straturile de simțire ale satului. Alături de mine au fost sprijinitorii acestei aventuri: Vasile Pop Taina, primarul Gheorghe Tupiță, Andrei Făt și învățătorul Petre Verdeș. Sau eu am fost alături de ei. Se vede că evenimentele însemnate se cui­băresc definitiv în memorie. După patru decenii se vede astăzi că, atunci, satul a primit coroana unei bogății inedite. Acum pare de necrezut liniștea sălii de atunci, ocupată în mare parte de oamenii satului. Când a rostit Nichita versurile “Dintr-un bolovan coboară/ Pasul tău de domnișoară”, oamenii ascultau mirați. Mirare unică, pe care mulți au dus-o cu ei în mormânt.
Prin vreme, am asociat acea imagine cu viziunea japonezului, savantul Minoru Nambara, care, trecând prin Maramureș, a fost uimit de locuitorii lui, de țăranii ce i s-au părut veniți direct din cer. Sentimentul acesta l-am încercat în acea seară, de 19 octombrie 1979, la Desești. Da, erau oameni plini de noblețe, fiind prinși în frumusețea atitudinii față de primii oaspeți de seamă ai satului. Să împovăreze masa. Unora li se poate părea un tablou suprarealist când spun că Nichita i-a copleșit cu viziunile sale lirice. Impactul a fost de durată. Ionu Nuțului, fie iertat!, mă întreba în fiecare toamnă când vin poeții? Și când veneau se așeza în primul rând și asculta minunea cuvintelor auzite pentru prima oară. Apoi mama, cu cercul ei de femei, îmi punea aceeași întrebare pentru a pregăti bucatele pentru oaspeți. Nu lipseau legendarele pancove.
Trebuie să spun că la primele ediții, ospățul era asigurat de oamenii satului cu dare de mână. În acel an, s-a pus temelia Serilor de Poezie de la Desești. Botezate așa în cinstea unui mare premiu european pentru poezie, de la Struga, Macedonia, cununa de lauri fiind pusă pe fruntea lui Nichita în catedrala Sfânta Sofia, de pe malul lacului Ohrid. Nichita și urmașii lui la Desești s-au dovedit a fi neîntrecuți ambasadori ai entuziasmului. Au deschis sufletul multor generații de de­seșteni pentru Poezie. După moartea lui Nichita, am deschis o sală a memoriei, care-i poată numele. Pe aici s-au perindat, în patru decenii, scriitori care pot alcătui un mic dicționar al poeziei române. Apoi s-a deschis satul spre lume, spre Europa, America și Israel. Fără exagerare, și de astăzi se vede mai bine, satul de pe Mara a devenit o adresă a poeziei pentru scriitori din alte literaturi. Și nu este singurul din Maramureș, dacă mă gândesc la Petrova, Săliștea de Sus, ori Cicârlău.
Spun, pentru istoria literaturii maramureșene, că până în acest an, Deseștiul a funcționat în simbioză cu Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetul Marmației. Astăzi, sâmbătă, trebuia să se repete la Desești ce s-a întâmplat timp de patruzeci de ani. Anul acesta, Seri de Poezie la Desești nu se întâmplă. Din cauza pandemiei și a ploilor. Ploi care au spălat bunele obiceiuri de a sprijini manifestări de tradiție. Alegerile au fost însoțite de uitarea culturii. Pandemia a secătuit finanțele. Așa că anul 2020 va rămâne în istoria recentă a satului Desești cu un eveniment mai puțin. Astăzi, satul este mai sărac cu o zi. Curtea Poeziei este goală, iar Marele Premiu Nichita Stănescu stă după icoană, în așteptarea unor vremuri mai bune.
Să avem sănătate, că-i mai bună decât toate! Vorba lui Nichita: eu cred că nu există poeți, cred că există poezie!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.