Bani pentru firmele ce și-au redus cifra de afaceri din cauza pandemiei

0
24

Mii de maramureșeni au primit până acum indemnizația de sprijin COVID-19. În continuare la Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială Maramureș se primesc solicitări, chiar dacă domeniile cu restricții de activitate sunt acum aproape inexistente. Cererile pentru acest gen de sprijin pentru luna septembrie se primesc până în 10 octombrie. Deja s-au primit cam 18 solicitări. Bani primesc și angajatorii care au înregistrat un oarecare regres al cifrei de afaceri ca urmare a actualei situații generate de pandemie.
La nivelul județului Maramureș, până în luna iunie au fost semnalate circa 4.000 de cereri pentru indemnizația de sprijin COVID 19. Au fost solicitări venite din partea profesioniștilor și a persoanelor care au încheiate convenții individuale de muncă în baza Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației și care și-au redus temporar activitatea. În cazul acestora se acordă o indemnizație lunară de 41,5% din câștigul salarial mediu brut, prevăzut de Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Din luna iulie, solicitările au mai scăzut. Astfel, în august s-a ajuns la aproximativ 100 de persoane care au depus documentația pentru această formă de sprijin. În continuare se poate solicita indemnizația de sprijin COVID 19. Documentele se pot depune în format electronic utilizând platforma aici.gov.ro sau în format electronic la agenția județeană pentru plăți și inspecție social. În același timp, bani s-au dat și pentru firmele care și-au redus cifra de afaceri pe același considerent al pandemiei. Luna trecută au fost onorate 60 de cereri. Legea prevede că pentru persoanele care desfășoară activități necalificate cu caracter ocazional în unul dintre domeniile prevăzute la art. 13 din Legea nr. 52/2011, afectate de întreruperea sau restrângerea activității ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2, se acordă de la bugetul de stat, pentru o perioadă de trei luni, la alegerea beneficiarului de lucrări, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2020, o sumă reprezentând 35% din remunerația cuvenită zilei de muncă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.