Cărți personalizate în care personajele principale sunt chiar copiii

1
143

Într-o eră digitalizată în care copiii sunt mai atrași de tehnologie decât de cărți, doi tineri antreprenori din Baia Mare au venit cu o idee ce poate stârni curiozitatea celor mici: cărți personalizate în care, evident, personajele principale sunt chiar ei, copiii.

• o librărie online, zeci de titluri originale

Reporter: Cum a pornit această inițiativă?
Adrian Dan POP: Am întâlnit acest concept inedit, de cărți personalizate pentru copii, chiar online, căutând pe internet idei de afaceri și documentându-mă despre francizele din țările est-europene. Întotdeauna mi-am dorit ca businessul meu să aducă o plusvaloare în viața clienților și să contribuie la dezvoltarea socie­tă­ții. Iar educația este principalul motor într-o societate, într-o familie și până la nivel personal. Când am văzut cărțile, când am văzut studiile care au fost făcute despre rolul cărților personalizate și despre impactul lor, m-am îndrăgostit pe loc. Am analizat oferta celor din Cehia, costurile, modelul de business, iar la început am fost dezamăgit pentru că toate statisticile poziționează România pe ultimul loc în Europa ca număr de cărți vândute, ca număr de cărți citite etc. După câteva nopți nedormite, toate știrile acestea negative m-au ambiționat și mai mult. E loc de creștere și e loc de îmbunătățit ceva și din această perspectivă. Împreună cu un prieten mai vechi – care pe lângă o vastă experiență în business are experiență și în ceea ce privește parentingul – am hotărât să investim și să deschidem, în ianuarie 2020, o editură. Efectiv, librăria online a fost deschisă la finalul lunii iunie 2020 având în ofertă 17 titluri originale, pentru copii până la 11 ani, iar în prezent am adăugat încă 4 titluri noi, sperând ca, până la finalul anului, să ajungem la 30 de cărți disponibile pentru personalizare.
R.: Ce este, practic, o carte personalizată și cum funcționează întregul concept?
A.D.P.: Cărțile personalizate sunt cărți pentru copii care au o poveste originală și special scrisă în funcție de vârsta copiilor care permite transformarea unui copil în eroul acelei povești. Practic, numele eroului principal din cartea aleasă de părinți este numele copilului lor, iar pentru un impact sigur, după pagina de titlu, există posibilitatea ca părinții sau cei dragi să adauge un mesaj, o felicitare, o dedicație pentru momentul în care copilul va primi cartea și, neapărat, o poză cu eroul cărții.

• povestea, ilustrațiile și mărimea textului – special gândite pentru vârsta cititorului

A.D.P.: Achiziția și personalizarea cărții se fac online, în 4 pași simpli: alegerea cărții dorite, introducerea numelui copilului și, după caz, poate fi adăugat și un erou secundar, un prieten al copilului și orașul în care se desfășoară acțiunea. Mai apoi, se finalizează comanda online și aceasta ajunge la noi pentru pregătirea de tipar. Fiecare carte este un unicat.
R.: Ce fel de cărți sunt disponibile, pentru ce tranșe de vârste?
A.D.P.: Cărțile disponibile, momentan, în oferta noastră sunt organizate în funcție de vârstă. Atât povestea, ilustrațiile, cât și mărimea textului sunt special gândite încât să fie potrivite pentru vârsta cititorului. Avem două tipuri de cărți. Cărțile acordeon sunt dedicate bebelușilor și copiilor foarte mici pentru că sunt foarte solide și nu pot fi distruse, iar copiii se pot juca cu ele, fiind deosebit de frumos ilustrate cu tematici din viața lor de zi cu zi, când totul pare ceva nou și deosebit: animale, anotimpuri, pădure, livadă, noapte, meserii, călătorii, vehicule etc. Textele sunt ușoare, amuzante și rimate. Cărțile pentru copiii între 3 și 11 ani sunt în format A4, având coperțile cartonate și ilustrațiile adaptate textelor. Tematicile abordate sunt foarte diverse, de la cerul înstelat, aventură la zoo, boacăne în bucătărie, bune maniere, prințese, dinozauri, puterile supranaturale, aventură și provocări din viața școlarilor, precum bullyingul.
R.: Unde se pot face comenzile și cât durează, în medie, livrarea?
A.D.P.: Comenzile se pot face doar online pe site-ul nostru, având la dispoziție toate opțiunile de plată online, ramburs, transfer bancar și livrare prin curierat oriunde în țară. Fiind un produs unicat, timpul de așteptare din momentul confirmării comenzii este de 10-13 zile, ceea ce presupune și planificarea din timp când vine vorba de cadouri.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.