🕮 Lecții de învățat 🕮 În viață, e bine să fii om!

0
159

Am învățat din propria experiență, că în viață e bine să fii om. Un om de valoare și nu neapărat un om de succes, pentru că dacă nu îți păstrezi sufletul, succesul este efemer. În viață e bine să nu judeci, ci să înțelegi, să te pui în locul celuilalt. Adică să empatizezi!
Am câțiva prieteni de suflet, care transformă fiecare întâlnire în adevărate ședințe terapeutice. Într-o școală pentru suflet. O școală din care se desprind nu doar învățăminte, ci și plăcerea conversației, care înmulțește bucuriile și înjumătățește necazurile. Asta însemnând, în primul rând, zborul spiritului pe deasupra amănuntelor vulgare, cum bine spunea Antoine de Saint-Exupery.
E bine să înveți să te autodepășești, dar să rămâi bun! A ținti totdeauna spre înălțimile spiritului, spre lumină și bunătate e bucurie pentru suflet. Acestea merită îmbinate cu iubire, credință și iertare. Asta înseamnă să fii om! Nu este un drum lin, ci mereu un urcuș. Valoarea unui om rezidă în ceea ce dă celorlalți și nu în ceea ce primește de la ceilalți.
Mai este ceva de ținut minte! De la oricine poți învăța, dar de la unii oameni poți învăța doar să nu fii ca ei! Prietenii sunt familia pe care ți-o alegi! Chiar dacă stăpânești toate bunurile lumii, viața e goală fără prieteni. Lecții de învățat!

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.