În Baia Sprie, soluția de dezvoltare economică există

0
371

Relansarea economică a unui fost oraș mineresc nu e joacă, nu se poate desena pe planșe și apoi pune în practică. Sunt în urmă ani de deznădejdi, de sechele, apoi plecări masive în Occident. Soluția aleasă de autoritatea locală din Baia Sprie este însă una interesantă.
„Am ales două zone de dezvoltare. Una se referă la acel teren din Satu Nou de Sus, la gardul penitenciarului, o pășune din care în această toamnă licităm zece hectare pentru un parc industrial. Avem 40 de hectare, dar am zis să începem cumpătat. Sunt deja peste 30 de solicitări în scris pentru terenuri acolo, pentru diverse tipuri de afaceri. Sigur, visăm și la terenul de la Flotație, dar mai durează…”, spune primarul Alin Bîrda.

Alin Bîrda, primarul oraşului Baia Sprie
Alin Bîrda, primarul oraşului Baia Sprie

A doua idee se leagă de o clădire istorică a orașului, școala de maici Zarda, fostă școală generală, înainte de a fi fost închisă. „Nu mai avem nevoie de clădire ca școală, avem un etaj întreg gol la liceu, la o adică, a scăzut mult numărul de elevi. Așa că am lansat un proiect de incubator de afaceri smart. Ce vrea să însemne? Să dăm câte o clasă pentru firme mici, gen IT, să lucreze de aici, de acasă, inclusiv pentru firme din țară sau din străinătate. Dacă tot se poartă lucrul la distanță…”, completează edilul strategia sa.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.