Băimărenii, invitați să alerge pentru proiectul ”Rotary Plantează”

0
49

Clubul Rotary Baia Mare va organiza, în 17 și 18 octombrie, în exclusivitate în aer liber, evenimentul “Baia Mare Half Marathon”, o competiție de alergare. Pentru fiecare kilometru pe care concurenții îl vor alerga, organizatorii vor planta un copac în cadrul proiectului ”Rotary Plantează” susținut de Rotary District 2241 România. Pe lângă protejarea şi creşterea de păduri, evenimentul promovează practicarea unui stil de viață sănătos, bazat pe sport, indiferent de vârstă.
Competiția va cuprinde: semimaraton 21 kilometri (21 copaci plantați), ștafetă de 3×7 kilometri (fiecare dintre cei trei membri ai ștafetei va contribui cu câte șapte copaci), cross de 7 kilometri (șapte copaci) sau clasica și foarte rapida cursă de o milă – 1.600 metri (unde contribuția va fi de cinci copaci). Cursa populară de 3 kilometri va da posibilitatea de a contribui cu trei copaci. Mai mult, chiar și copiii vor contribui cu câte trei copaci cu fiecare cursă terminată. Iată programul evenimentului: joi, 15 octombrie, orele 16-19 – distribuire kit-uri de concurs Baia Mare Value Centre; vineri, 16 octombrie, orele 16-19 – distribuire kit-uri de concurs Baia Mare Value Centre; sâmbătă, 17 octombrie, orele 10-19 – distribuire kit-uri de concurs Baia Mare Value Centre, orele 8-9,30 – distribuire kit-uri pentru Cursa Populară și Cursele de Copii (Parcul Tineretului), ora 9 – conferința de presă (Primăria Municipiul Baia Mare), ora 10 – Cursa populară trei km (Parcul Tineretului), ora 10,30 – cursele de copii (pe categorii de vârstă, Parcul Tineretului); duminică, 18 octombrie, orele 7-8,30 – distribuire kit-uri doar pentru cei din afara orașului Baia Mare (în zona de start/finish bd. Unirii, zona BCR), ora 9 – star Cursa de o milă (1.600 m), ora 9,30 – start Baia Mare Half Marathon 21 km, 3×7 km, Cross 7 km, ora 12,30 – festivitatea de premiere. Întrucât siguranța participanților este unul dintre obiectivele principale ale evenimentului, în acest an se va adopta și un set de măsuri de siguranță suplimentar. Medaliile de finisher vor fi disponibile pe un suport special cură­țat și dezinfectat în prealabil de unde alergătorii le vor putea lua. Festivitatea de premiere va avea loc având în vedere numărul redus de participanți cu respectarea regulilor de distanțare (evitând contactul fizic).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.