Prins în flagrant și reținut pentru comiterea unui furt

0
12

Duminică noaptea, ora 01.12, polițiștii din Baia Mare au fost sesizați de către un bărbat, de 31 de ani, cu privire la faptul că, într-un garaj situat pe strada Victoriei, se află persoane care încearcă să sustragă bunuri.

La fața locului, polițiștii au identificat un tânăr, de 24 de ani, din Mireșu Mare, care a recunoscut faptul că a deschis ușa garajului în cauză, iar din interior a sustras o trotinetă.
Polițiștii au recuperat prejudiciul și au predat trotineta părții vătămate.
Față de tânărul bănuit de comiterea faptei, a fost emisă ordonanță de reținere pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Judecătoriei Baia Mare cu propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.
În cauză se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Reținut pentru furt și infracțiune rutieră

Vineri, Judecătoria Vișeu de Sus a dispus față de un tânăr, de 20 de ani, măsura arestului preventiv, pe o perioadă de 30 de zile.
Acesta ar fi comis, săptămâna trecută, infracțiunile de furt în scop de folosință și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Tânărul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Maramureș.

Măsuri privind prevenirea răspândirii SARS COV 2

Polițiștii au verificat 88 de societăți comerciale / persoane fizice autorizate, 16 mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport public în comun, și au legitimat 437 de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate 78 de sancțiuni contravenționale în valoare de 32.500 lei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.