Condamnat pentru infracțiuni rutiere

0
18

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale-Biroul Urmăriri, au depus în penitenciar un bărbat, de 41 de ani, din Baia Mare, pe numele căruia Judecătoria Baia Mare a emis un mandat de executare a pedepsei închisorii.
Bărbatul a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice.

Sancțiuni pentru comerț ilicit

În perioada 12-13 octombrie, ofițerii de investigare a criminalității economice din Maramureș au acționat pentru prevenirea și combaterea contrabandei cu produse din tutun și a actelor de comerț ilicit.
La cei 8 agenți economici verificați a fost constatată o infracțiune. Au fost aplicate 2 sanc­țiuni contravenționale, în valoare de 11.500 lei, s-au confiscat 726 lei și 800 de țigarete provenite din contrabandă, în valoare de 500 lei.

În Șomcuta Mare
Acțiune a polițiștilor în fondul forestier

Marți, 13 octombrie, între orele 7-12:30, polițiști din Șomcuta Mare, împreună cu luptători din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale, cu sprijinul Grupei Canine și a lucrătorilor silvici de la Ocolul Silvic, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii tăierilor ilegale și sustragerii de arbori din fondul forestier național și din vegetația forestieră din afara acestuia, precum și a celorlalte fapte prevăzute de codul silvic și legislația conexă acestuia.
Au fost legitimate și verificate 20 de persoane și au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 11.000 lei.
Totodată, în cadrul acțiunii a fost identificat un bărbat, din Remetea Chioarului, care este cercetat pentru sustragere de energie electrică, după ce a fost identificată la locuința acestuia o instalație electrică improvizată, legată pe un stâlp de la rețeaua publică.

În Bicaz
Violență în familie

Polițiștii din Fărcașa au emis, marți, un ordin de protecție provizoriu împotriva unui bărbat, din Bicaz, reclamat că își agresează și amenință cu moartea soția și copiii, de la începutul acestei luni.
În urma completării formularului de evaluare a riscului pentru violență în familie, polițiștii au constatat că se impun măsuri speciale de protecție.
În cauză, se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.