Seini, în proiectul „Orașe fără frontiere”

0
21

Administrația locală din Seini este beneficiară a unui nou proiect cu finanțare europeană. Acesta se derulează până în vara viitoare, când se va încheia cu o întâlnire, în Italia, a tuturor reprezentanților țărilor implicate în acest proiect.
„Avem încă un nou proiect care se adaugă la lista celor finanțate de către Uniunea Europeană, cu orașul nostru, Seini, drept beneficiar! Este vorba despre proiectul «COMUNI SENZA FRONTIERE» (Orașe fără frontiere), care este finanțat prin programul „Europa pentru Cetățeni”, măsura 2.1. Înfrățire Orașe. În cadrul acestuia, Orașul Seini are rolul de partener, alături de alte 5 organizații din Italia, Croația, Polonia și Ungaria, iar perioada de implementare a proiectului este 1oct. 2020 – 30 iun. 2021. Obiectivele principale ale acestui proiect sunt: încurajarea participării democratice și civice prin îmbunătățirea gradului de înțelegere al procesului de luare a deciziilor la nivelul UE; promovarea oportunităților de implicare socială, interculturală și de voluntariat; mijlocirea unei dezbateri privind viitorul Europei și combaterea euroscepticismului. Punctul culminant al implementării proiectului îl reprezintă întâlnirea a aproximativ 85-100 cetățeni din statele partenere, în orașul Granze din Provincia Padova, Italia. Aceasta va avea loc în perioada mai-iunie 2021 și va constitui un prilej pentru a dezbate viitorul Uniunii Europene, în viziunea participanților. Anterior întâlnirii, se vor realiza activități de educare și informare a comunității locale, iar ulterior se vor întreprinde activități de diseminare a rezultatelor acesteia”, a spus Gabriela Tulbure, primarul din Seini.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.