Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare a primit vizita Excelenței Sale David Saranga, Ambasadorul Israelului în România

0
48

Colonia Pictorilor, apreciată de diplomatul israelian
Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, în cursul serii trecute, a primit vizita oficială a Ambasadorului Israelului în România, David Saranga. Excelența Sa a fost invitat la Colonia Pictorilor, iar discuțiile dintre cei doi demnitari s-au axat pe zona culturală, socială, economică, ecologică și turism.
Ambasadorul Israelului a fost plăcut impresionat de lucrările expuse în Galeria de Artă. Primarul Cătălin Cherecheș a făcut o scurtă prezentare istorică a instituției punctând faptul că din anul 1895 și până în prezent, 5.000 de artiști plastici au trecut pragul Coloniei Pictorilor. Tot în cadrul aceleeași discuții, primarul a vorbit și despre comunitatea evreiască, dar și despre impactul pe care l-au avut artiștii evrei asupra culturii băimărene din acele timpuri. O parte din lucrările acestora sunt expuse în cadrul Galeriei.
Cătălin Cherecheș, primarul Municipiului Baia Mare: ”Sunt onorat de vizita Excelenței Sale David Saranga, Ambasadorul Israelului în România, în Municipiul Baia Mare. Am avut bucuria să îl primesc într-un loc simbolic și special pentru noi, băimărenii, la Colonia Pictorilor. În spațiul unde, acum mai bine de un secol, se forma Școala de Pictură de la Baia Mare, curentul artistic european care ne-a adus și ne aduce recunoaștere internațională. Peste 5000 de artiști plastici din toată lumea au creat aici pe parcursul vremii, printre care și artiști evrei, cărora le suntem recunoscători că au contribuit într-un mod ma­jor la consolidarea acestei valori și dezvoltarea culturală a municipiului Baia Mare. Colonia Pictorilor este una dintre instituțiile cu care ne mândrim și pe care am avut inspirația și puterea de a la restaura, reabilita și reda publicului larg. Clădirile istorice din acest ansamblu au fost reabilitate, redeschizând poarta spre artă și frumos băimărenilor și oaspeților noștri din lumea întreagă. Am discutat cu Excelența Sa despre proiectele noastre culturale, sociale, economice și despre dezvoltare turistică, identificând noi căi de colaborare și consolidare a legăturilor de prietenie dintre țările pe care le reprezentăm.”
În ceea ce privește zona de asistență socială, primarul Cătălin Cherecheș a prezentat pe scurt câteva date legate de colaborarea existentă cu Fundația HHC România. Tot aici, a reliefat faptul că sectorul asistenței sociale este unul din cei mai importanți pioni în programul său pentru Baia Mare. În ceea ce privește domeniul proiectelor europene, primarul a prezentat câteva dintre acestea, cu precizarea că segmentul cultural, dar și cel turistic sunt proritare. Aici exemplificăm, realizarea unui ansamblu de căsuțe tradiționale, locuibile, care să reprezinte o atracție pentru turiști. Referitor la segmentul ecologic, discuțiile s-au conturat în jurul pădurilor care înconjoară Municipiul Baia Mare. Primarul Cătălin Cherecheș a scos în evidență rolul pe care-l are natura pentru sănătatea locuitorilor, dar și faptul că dintotdeauna și-a dorit ca Baia Mare să facă parte dintre orașele verzi ale României.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.