Curs de perfecționare pentru lucrătorii de tineret din Maramureș

0
13

Lucrătorii de tineret cu domiciliul în Maramureș, cu vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani, și sunt interesați să-și dezvolte competențele sociale și civice pot participa, în luna noiembrie, la un curs de perfecționare, organizat de Asociația YMCA Baia Mare, în parteneriat cu YMCA România și acreditat de Autoritatea Națională pentru Calificări.
Cursul, axat pe dezvoltarea competențelor sociale și civice ale lucrătorilor de tineret, va avea următoarele tematici principale: cunoaștere și autocunoaștere, reguli de viață în comunitate, reguli de viață în familie și grup, reguli sociale la locul de muncă, competențe civice, leadership și dezvoltare personală, cetățenie activă, învățarea interculturală. Acesta va cuprinde 30 de ore, din care 10 ore de teorie și 20 de ore de practică. Sesiunile vor avea loc în luna noiembrie. Datele și orele vor fi stabilite de comun acord cu participanţii selectați. Locația exactă va fi comunicată participanților selectați. Acolo unde conținutul va permite și, în funcție de reglementările în vigoare privind evoluția situației pandemice în context național, la data desfă­șu­rării cursului, există posibilitatea desfășurării unor sesiuni de curs online. În cadrul atelierelor se vor respecta dispozițiile legale în vigoare privind prevenirea răspândirii și contaminării SARS-Cov-2. Formularul de înscriere se va completa până în data de 1 noiembrie, ora 23,59: https://forms.gle/sbrF3sdreCNbYd2S8. Cursul face parte din cadrul proiectului ”YOU(th) for Civic Engagement”, proiect realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Maramureș.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.