România – locul doi la cei mai ieftini carburanţi din UE

0
33

România are al doilea cel mai mic preţ la benzină şi motorină din Uniunea Europeană, după Bulgaria, arată ultimele date ale Comisiei Europene.
Astfel, în România benzina costă 0,934 euro pe litru în medie, în timp ce media europeană este de 1,265 euro pe litru.
Bulgaria are cel mai mic preţ la benzină, respectiv 0,897 euro pe litru, în timp ce benzina cea mai scumpă se găseşte în Danemarca – 1,458 euro, Italia – 1,389 euro şi Suedia – 1,362 euro pe litru.
Situaţia este similară şi în ceea ce priveşte motorina. În România, carburantul diesel costă 0,906 euro pe litru, faţă de media europeană, care este de 1,105 euro pe litru. Bulgarii plătesc cel mai puţin pentru litrul de motorină, respectiv 0,866 euro, în timp ce ţările cele mai scumpe sunt Suedia – 1,341 euro pe litru, Belgia – 1,269 euro şi Italia – 1,260 euro pe litru.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.