Acţiune în domeniul silvic

0
40

Marţi, în jurul orei 11:30, jandarmii din cadrul Postului Montan Cavnic au observat, pe raza localităţii Budeşti, un tractor, care staționa pe marginea drumului fores­tier, în spatele caruia era pregătită pentru transport o căruță cu 14 fire de masă lemnoasă de esență molid.
Deşi în zonă nu se afla nici o persoană, în urma relaționării cu pădurarul a fost identificat proprietarul tractorului.
În jurul orei 14:30, proprietarul tractorului, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, domiciliat în comuna Budești, s-a prezentat la locul menționat, însoțit de pădurar.
Tânărul a precizat că lemnele au fost tăiate de către persoane necunoscute iar el nu a făcut alt­ceva decât să le încarce, fiind pe proprietatea sa.
În continuare, s-a procedat la identificarea ariei din care s-a tăiat materialul lemnos, în imediata apropiere a remorcii fiind descoperite 5 cioate nemarcate, cu urme de tăiere proaspete, câteva acoperite cu pământ.
Pădurarul a constatat că în atelaj erau 14 fire de masă lemnoasă, de esență molid, cu dimensiuni la capătul gros între 40 cm și 20 cm și lungimi cuprinse între 5 și 7 metri.
În cauză s-au întocmit documentele proces verbal de constatare a contravenției în domeniul silvic și proces verbal de dare în custodie a materialului lemnos până la soluționarea cauzei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.