Vocea MERITO

0
18

Să ne reamintim ce înseamnă Proiectul MERITO. Prin acest proiect, antreprenorii din România, reuniți în Romanian Business Leaders (RBL), recunosc public și material meritele profesorilor valoroși ai României și lucrează, apoi, împreună ca să ducă mai departe, în sistemul de educație, bunele practici ale profesorilor MERITO. Motto-ul proiectului este „Credem în #Educație de calitate pentru fiecare copil, în fiecare clasă, prin #profesorivaloroși!”. Profesorii valoroși sunt baza unei educații de calitate, în care pasiunea și dăruirea sunt constante ale activității acestora. Este nevoie de contexte în care dascălii să fie apreciați, să lucreze împreună și să-și împărtășească experiența pentru învățarea altor profesori. Prin MERITO, punem în „lumina reflectoarelor” profesorii români exemplari, pe aceia cărora viitorul României nu le este indiferent. Creștem o echipă care descoperă cadre didactice cu adevărat deosebite, cărora le oferim recunoaștere, o comunitate și îi premiem într-o Gală anuală, în prima zi de RBLSummit. Mai multe puteți citi pe site-ul proiectului http://www.proiectulmerito.ro/despre-noi/. (Tatiana Cauni, Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Baia Mare – profesor MERITO 2019)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.