Vladimir Găitan, căderea cortinei

0
54

S-a stins din viață actorul Vladimir Găitan, care va rămâne în istoria teatrului și cinematografiei românești un nume de referință. Adică un mare actor, care a marcat profund scena și ecranul mai bine de o jumătate de veac. Pentru mine, dar și pentru generația mea, Vladimir Găitan, alături de George Mihăiță, în celebrul film „Reconstituirea”, regizat de Lucian Pintilie, au reprezentat simbolul demnității unei vârste ce avea serioase rigori de exprimare publică. Filmul este o comedie neagră. A fost realizat prin anii 1970. Eu l-am văzut în acel an la Cinematograful „Muncitoresc” din Sighetul Marmației.
Cu imaginea acelor tineri, de vârsta mea de atunci, cu gesturi mai libere, am plecat în armată. Acolo, în Fratelia timișoreană, într-o cazarmă, am comentat filmul cu colegul de cătănie, Gunther Reininger, membru al celebrei formații „Phoenix”, care figura cu o melodie în film. Țin minte că eu îl admiram pe Găitan, Gunther pe Mihăiță. După un an, filmul a fost interzis, deoarece îmbrânceala celor doi tineri a fost taxată ca huliganism. Prin mesajul discret, filmul a fost socotit că focaliza miliția. Ceea ce nu era departe de adevăr. Ernest Maftei era plutonierul, iar George Constantin era maiorul. Așa am rămas cu o admirație de cinefil devotat pentru actorul Vladimir Găitan.
În studenție l-am urmărit și pe scenele bucureștene. Dar filmele în care era distribuit Vladimir aveau pentru mine o atracție în plus. Aveam sentimentul că îmi era prieten, deși nu-l întâlnisem niciodată. Era actorul, prietenul de pe ecran. Dar viața are surprizele ei. Așa s-a învârtit roata destinului că ne-am întâlnit departe de țară. Eram în Postdam, ca trimis al ziarului județean. A fost o călătorie care mi-a rămas de referință. În drum spre aeroport mi-a fost scos în cale, pentru ultima oară, poetul Nichita Stănescu. În orașul german avea să se întâmple prima întâlnire cu Vladimir Găitan.
Într-o dimineață, am coborât din hotel la micul-dejun. Am intrat singur într-o sală pustie. Așa mi s-a părut, deși într-un colț mai erau un domn și o doamnă. Uitându-mă mai atent mi-am dat seama că omul îmi este foarte cunoscut. Ei, să fie! Ce oameni cunosc eu prin Germania de Răsărit? Curiozitatea spontană m-a făcut să mă îndrept spre masa cu pricina. Da, era prietenul meu de pe ecran, Vladimir Găitan, dimpreună cu Oana Pellea. Am rămas la masa lor. Între timp m-am prezentat cine sunt și cu ce rosturi pe acele meleaguri. După o oră de mărturisiri reciproce, parcă ne-am fi cunoscut de când lumea.
Mi-a plăcut la el calmul și modestia. Iubea plaiurile Moldovei, fiind născut la Suceava. Dar și Maramureșul. Tinerii actori români erau protagoniștii unei coproducții, “Omul cu cercelul de aur “, film pe care nu l-am văzut. Am petrecut câteva seri împreună și am observat că în străinătate prieteniile se leagă mai trainic. Ne-am promis, ca întorși în țară, să ne căutăm. Ceea ce am făcut. Ne telefonam des. Ba, Vladimir, cu soția lui Tunde, au petrecut câteva veri la o familie din Moisei. Am reușit să determin autoritățile sighetene să gireze lansarea filmului “Racolarea”, regizor George Cornea, proiectat la cinematograful unde am vizionat, pe vremuri, “Reconstituirea.”
A doua zi, dimpreună cu Vladimir și regizorul Cornea am ajuns la Săpânța și la Desești. Fotografiile stau mărturie. Aproape fiecare coborâre a mea în București avea în program o întâlnire cu Vladimir Găitan. Se mai alătura și actorul Ovidiu Iuliu Moldovan. Amândoi erau revoltați pe mistificarea istoriei. La Păuliș nu s-au confruntat românii cu nemții, ci românii cu hortyștii. Într-o seară , în urmă cu vreo douăzeci de ani, într-un moment de gravă sinceritate mi-a spus că s-a lipit de el o boală. Care l-a răpus după treizeci de ani de la debutul ei.
S-a obișnuit să trăiască cu suferința. Era pregătit să moară în fiecare zi. Nu i-a fost frică de moarte. Vedea în ea o odihnă binemeritată. Cortina vieții a căzut la 73 de ani. Au rămas în urma lui peste 100 de roluri în filme și piese de teatru. Era un om ferm. Spunea lucrurilor pe nume, ce simțea și ce credea. Cu acest fel de a fi a avut de câștigat, dar nu întotdeauna. Și-a dorit să moară pe scenă. Dar s-a stins în mijlocul familiei. Fiica lui, actrița Gloria Găitan, a spus că părintele ei, marele actor Vladimir Găitan, a fost înmormântat ieri, la Cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor. Fie aceste cuvinte un omagiu adus unui mare artist.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.