Angajații doresc să renunțe la programul standard de lucru de 8 ore

0
54

Patru din zece angajați globali (39%) își doresc să lase în urmă programul de lucru 9 – 17, iar numărul acestora este și mai mare pentru cei cu vârste între 25 și 34 de ani, relevă o nouă cercetare globală comandată de Kaspersky. Conform cercetării, aproape trei sferturi dintre cei chestionați doresc să reorganizeze modul tradițional de lucru pre-COVID-19 și, în loc să se întoarcă la desfășurarea activităților obișnuite de la locul de muncă, își modelează acum un viitor de business în condițiile lor.
De asemenea, 39% dintre salariați vor să renunțe la programul de lucru standard 9 – 17. Numărul acestora crește la 44% în categoria de vârstă 25 – 34 de ani, iar 34% sunt gata să spună adio birourilor fixe și aproximativ o treime (32%) vor să termine cu săptămâna de lucru de cinci zile. Potrivit sursei citate, 32% dintre angajați consideră munca la distanță ca fiind al treilea cel mai mare beneficiu care vine ca un avantaj secundar al pandemiei actuale, după timpul petrecut cu familia (47%) și economisirea banilor (41%).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.