În primele 10 luni, tranzacţiile BVB sunt mai mari decât tot anul 2019

0
14

Bursa de Valori Bucureşti a consemnat, în luna septembrie, tranzacţii cu acţiuni ale companiilor listate de peste jumătate de miliard de euro, în creştere cu peste 260% atât faţă de luna august din 2020, cât şi faţă de septembrie anul trecut.
Valoarea cumulată rea­lizată pe segmentul de acţiuni listate la Bursa de Valori Bucureşti a fost de 10,3 miliarde lei în perioada ianuarie – octombrie, cu 6,4% peste întreg nivelul de 9,68 miliarde lei realizat pe ansamblul anului anterior.
La nivelul primelor 9 luni din acest an, pe Bursa de Valori Bucureşti au avut loc tranzacţii cu acţiuni în valoare cumulată de 9,64 miliarde lei sau 2 miliarde euro şi aproape 28% din aceste tranzacţii au fost realizate numai în luna septembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.