Prof. Ioana Petreuș: „Pandemia a scos la suprafață comorbiditățile sistemului de învățământ” (I)

0
433

Pandemia generată de noul coronavirus a impus o nouă reorganizare în sistemul de învățământ, favorizând digitalizarea, însă, în multe alte contexte, problemele acumulate de-a lungul a zeci de ani din cauza subfinanțării și a reformelor ineficiente au determinat noi situații dificile în care cei care suportă consecințele apăsătoare sunt cadrele didactice și elevii.

Prof. Ioana Petreuș, președintele Sindicatului Liber din Învățământ Maramureș (SLI MM), punctează în cele ce urmează mijloacele prin care organizația pe care o conduce îi poate sprijini, în această perioadă, pe membrii săi, precum și felul în care cadrele didactice din județ s-au adaptat noilor condiții.

• „Din nefericire, în această perioadă, actorii educaționali mai puțin norocoși sunt elevii”

Reporter: Anul școlar 2020-2021 a debutat într-un mod atipic, în contextul pandemiei. Aproape două luni, unitățile de în­vă­țământ au funcționat pe scenarii, în funcție de rata de infectare din fiecare localitate. Din 9 noiembrie, toate unitățile au trecut în online, măsură ce va fi menținută, cel mai probabil, până la final de an. Care sunt semnalele primite din teritoriu de la cadrele didactice după toate aceste schimbări?

Prof. Ioana PETREUȘ

prof. Ioana PETREUȘ: E cunoscut faptul că, la fiecare început de an școlar, ne confruntăm cu o binecunoscută agitație în unită­țile școlare, dar cu siguranță în septembrie 2020 a fost mult mai mare decât în alți ani din cauza pandemiei care ne-a adus destul de multe schimbări inedite. În afară de scenariile pe care le-ați amintit, aș completa tabloul cu anularea olimpiadelor, a tezelor, pericolul în care se află examenele și modificarea ROFUIP-ului în contextul învățării online. Dar, pe lângă aceste schimbări, pandemia a scos la suprafață comorbiditățile sistemului de învățământ, cauzate de lipsa unei reforme coerente și de durată, precum și a finanțării necesare. În această perioadă, toate unitățile școlare au trecut în sistem online, o măsură care, de această dată, nu a luat chiar pe nepregătite cadrele didactice deoarece, încă de anul trecut școlar, s-au familiarizat cu lecțiile on-line prin utilizarea platformelor educaționale, iar cei care au avut nevoie au urmat cursuri de competențe digitale. Foarte mulți colegi, din dorința de a se adapta noilor cerințe, și-au achiziționat din banii lor laptopuri, monitoare și table inteligente. Din nefericire, în această perioadă, actorii educaționali mai puțin norocoși sunt elevii. Câteva UAT-uri s-au mobilizat și au achiziționat tablete pentru a facilita accesul tuturor copiilor din comunitate la educație, dar mai sunt destule cazuri în județ și în întreaga țară unde se așteaptă tabletele promise de Ministerul Educației. În așteptarea acestora, inspectoratul școlar, cu sprijinul unor cadre didactice și al unor voluntari, a avut inițiativa de a aplica un plan de intervenție personalizată pentru copiii aflați în situații vulnerabile. O inițiativă foarte reușită ce trebuie susținută.

• Program social pentru membrii SLI MM infectați cu SARS-Cov-2

R.: În ciuda măsurilor igienico-sanitare impuse, multe cadre didactice s-au infectat în săptămânile în care unitățile de învățământ au funcționat în scenariile verde și galben, iar, astfel, cursurile față în față la multe clase și chiar la școli întregi au fost sistate. În ce fel îi poate sprijini SLI MM pe acești profesori?
prof. I.P.: Încă din anul 2002, o parte din bugetul SLI MM este direcționată către programul social, prin care ne exprimăm solidaritatea cu cei care se confruntă cu diferite probleme, inclusiv cele de sănătate. După cum s-a putut vedea și în ultimul număr al buletinului informativ Jurnal sindical, au fost mai mulți colegi care s-au infectat cu noul Coronavirus, unii dintre ei chiar au decedat. Prin noul program social (membrii de sindicat fiind asigurați), cei care au fost diagnosticați cu această boală li s-au plătit zilele de spitalizare (40 lei ⁄ zi), iar în cazul decesului membrului SLI MM, familia primește un ajutor de 10.000 lei.
Un alt sprijin îl oferim prin contractul încheiat cu laboratorul de analize Synevo. În baza legitimației de membru, membrii SLI MM primesc o reducere la testul pentru determinare anticorpi. În numele celor 5.500 de membri, un astfel de contract va fi încheiat și cu alte laboratoare și clinici din județ pentru a facilita accesul tuturor celor care doresc să se testeze pentru Sars-CoV-2. Membrii SLI MM știu că pot beneficia de reduceri la medicamente la două farmacii cunoscute (Nord Pharm și Catena), în baza unui card personalizat. Alte facilități de care pot beneficia și în alte domenii sunt postate pe site. Prin programul social sunt decontate, lunar, zeci de cheltuieli medicale, foarte multe dintre ele pentru achiziție ochelari și schimbare dioptrii, ceea ce ne arată că predarea on-line afectează sănătatea multor colegi prin schimbarea condițiile de muncă. La nivel național, FSLI a solicitat cu argumente acordarea sporului de calculator. Înainte de sistarea cursurilor față în față, o altă inițiativă FSLI a urmărit ca întreg personalul din învăță­mânt să poată beneficia de un stimulent financiar pe toată perioada pandemiei. Din păcate, aceasta a fost atacată la Curtea Constituțională cu o zi înainte de a fi promulgată de Președinte, la fel ca proiectul de rectificare bugetară privind majorarea salarială de la 1 septembrie.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.