Ajutor pentru sectorul cultural

0
28

Ministerul Culturii, cu sprijinul Guvernului României, a realizat un proiect de schemă de ajutor de stat, pentru a veni în sprijinul sectorului cultural, unde au fost sistate activitățile.
Schema de ajutor de stat vizează 5 măsuri, iar beneficiarii eligibili sunt entități de drept privat: organizații neguvernamentale și societăți comerciale (atât IMM-uri, cât și întreprinderi mari) care au desfășurat activități în ultimii 2 ani conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului (teatru, muzică, dans), artele vizuale (pictură, sculptură, film, fotografie), patrimoniu, carte, audio-vizual, educație culturală.
Aceștia trebuie să fie înscriși la data depunerii proiectului în Registrul Sectorului Cultural gestionat de Institutul Naţional de Cercetare şi Formare Culturală, instituție în subordinea Ministerului Culturii.
Registrul Sectorului Cultural poate fi accesat aici: www.culturadata.ro/ registrul-sectorului-cultural. Perioada de preînscriere se va încheia miercuri, 25 noiembrie. Preînscrierea este necesară pentru evaluarea impactului bugetar al schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea sectorului cultural, astfel în­cât bugetul alocat să fie cel necesar și suficient.
Bugetul estimat este de 100 milioane euro.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.