Reguli pentru vînzarea pămîntului

0
43

Luni, 23 noiembrie 2020, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă privind actele necesare pentru vînzarea terenurilor agricole.
Actul clarifică unele aspecte referitoare la cererile prin care se solicită afișarea ofertei de vînzare a terenului agricol din extravilan, aflate în curs de soluționare, depuse până la data de 13 octombrie 2020. Prevederile OUG se aplică pînă la sfîrşitul anului 2020. În această perioadă de o lună şi jumătate, terenurile se pot înstrăina în condițiile prevăzute de OUG, cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendaşilor, proprietarilor vecini, precum şi al statului român, la preţ şi în condiţii egale. Terenurile peste 30 ha sînt avizate de Ministerul Agriculturii, iar cele sub 30 ha, de Direcţia Agricolă Maramureş. Dacă preemtorii nu vor să cumpere, primăria emite adeverinţa de vînzare liberă. Urmează ca din 2021 să intre în vigoare Legea 175/2020, cu reguli mai stricte pentru cei care cumpără terenuri (trebuie să fie fermieri cu vechime şi domiciliul în România). Pe ultima sută de metri, 49.000 de cumpărători de teren se înghesuie să cumpere pămînturi româneşti! Legea 175 nu este agreată de UE.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.