Peste 700 tone de pietriș și nisip confiscate

0
39

Joi, 3 decembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, cu sprijinul specialiștilor din cadrul Agenției Naționale pentru Resurse Minerale și Sistemului de Gospodărire a Apelor Maramureș, au acționat, cu efective mărite, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilicite care se comit pe domeniul exploatării și comercializării agregatelor minerale.
În cadrul activităților, au fost verificate 11 perimetre de exploatare a agregatelor minerale, de pe raza județului Maramureș.
Astfel s-a constatat faptul că 7 unități administrativ-teritoriale de pe raza județului efectuează activități de exploatare a agregatelor minerale (nisip și pietriș), din albia râurilor Vișeu, Iza, Ruscova și Lăpuș, încălcând reglementările legale în domeniu.
Întrucât administratorii verificați nu au putut prezenta permisele necesare desfășurării unor astfel de activități, eliberate de Agenția Națională pentru Resurse Minerale, polițiștii au întocmit dosare penale ca urmare a constatării a 7 infracțiuni pe linia Legii 85/2003.
Totodată, a fost dispusă măsura indisponibilizării cantității de 720 tone agregate minerale (nisip și pietriș), în valoare de aproximativ 45.000 lei.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de „executarea de activități miniere fără permis sau licență” în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională și luarea măsurilor legale.

În Vișeu de Sus
Percheziții la persoane bănuite de braconaj

Joi, 3 decembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, împreună cu cei din Vișeu de Sus și Borșa, au efectuat 4 percheziții domiciliare, pe raza orașului Vișeu de Sus, la locuințele și dependințele a 4 bărbați bănuiți de comiterea unor infracțiuni.
În urma perchezițiilor, polițiștii au ridicat și indisponibilizat două arme letale, 526 cartușe aferente armelor deținute ilegal, 5 capcane metalice ilegale, peste 100 kg de carne și produse de carmangerie de vânat, 6 panoplii cu trofee de cerb, 4 coarne de căprior, coarne de cerb nepereche, un cuier tip panoplie cu 4 picioare de căprior, un craniu de urs complet, un craniu de mistreț fără colți, un fazan, două trofee de mistreț complete, 28 colți mistreți și cervide, 100 bucăți tuburi de cartușe cu glonț cu capsele percutate, de diferite mărci și calibre, două dispozitive artizanale folosite pentru confecționarea cartușelor de vânătoare, 3 lunete, 1.000 buc. alice de diferite calibre pentru confecționarea cartușelor de vânătoare, 12 articole pirotehnice și alte bunuri deținute ilegal.
În urma verificărilor polițiștii au constatat că cei 4 bărbați nu sunt autorizați pentru a deține, purta și folosi arme și muniții de nicio categorie.
În cauză, sub coordonarea unui procuror, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, braconaj cinegetic, și orice operațiune cu obiecte pirotehnice efectuate fără drept.

Pentru contrabandă, şi-a pierdut libertatea!

Joi, polițiștii din Leordina au identificat un bărbat, de 55 de ani, din comuna Bistra, care are un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis de către Judecătoria Sighetu Marmației.
Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Baia Mare, în vederea executării pedepsei de 2 ani și 4 luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.