La Sarajevo, pe ruine

0
55

Prietenul Matei Vișniec, distinsul poet, dramaturg și jurnalist, trăitor în Franța, mi-a adus aminte că în 14 decembrie s-au împlinit 25 de ani de la încheierea războiului din Bosnia-Herțegovina. Jurnaliștii prezenți la Sarajevo au constatat că țara nu sărbătorește trecerea sfertului de veac de la semnarea acordurilor de la Dayton, care puneau capăt războiului fratricid dintre sârbi, croați și musulmani. Aceste acorduri, negociate în Statele Unite, au fost semnate la Palatul Elysee. Ne aduc aminte de o înfrângere diplomatică a Uniunii Europene, pentru că tot americanii au intervenit atunci, pentru a treia oară, în decursul unui secol, în stingerea unui conflict european. În aprilie 1992, când a început războiul în Bosnia-Herțegovina, Europa a crezut că poate să-i convingă pe beligeranți să găsească drumul cel mai drept spre înțelegere. Dar nu s-a întâmplat așa.
Europa Occidentală a fost depășită de amploarea conflictului. Au fost și încercări diplomatice de anvergură, care nu au liniștit apele. Președintele de atunci al Franței, socialistul François Mitterrand, a făcut o vizită fulger la Sarajevo. Orașul era înconjurat de sârbi, care l-au lăsat pe francez să încerce pacea. Liderul de atunci al bosniacilor, Alia Izetbegovici, avea și faima de învățat. Ocidentalii au crezut că vor avea în el un partener de dialog, pentru o societate plurietnică. Întâlnirea a eșuat, bosniacul a rămas intransigent pe poziții naționaliste. Nici alți filosofi nu au adus flamura păcii. Din contră, barbaria s-a instalat în Balcani. Ne-am apucat și noi să înțelegem motivele războiului. Așa am aflat că se înfruntau sârbii ortodocși, bosniacii musulmani și croații catolici.
Acordurile de la Dayton au reușit să limiteze numărul morților în Bosnia-Herțegovina la numai o sută de mii. După masacrul de la Srebrenița, din iulie 1995, Europa descoperea că tensiunile naționaliste erau în vogă. Mocneau prin vreme. Puțini își puteau imagina că după sfârșitul Războiului Rece, după căderea comunismului și după triumful ideii de democrație, ar mai putea izbucni conflicte sângeroase pe fondul naționalismului. După revenirea calmului, Bosnia-Herțegovina a intrat sub o lungă tutelă internațională. În aceste împrejurări am avut șansa să calc prin cenușa unui imperiu dezintegrat. Da, am fost acreditat ca reporter în zonă, trimis al ziarului nostru. Chemat de colonelul Augustin Moldovan, din Baia Mare, pe atunci comandantul Batalionului 96 Zenica. Erau militarii români integrați în forța de menținere a păcii. Despre perioada mea în Balcani am scris, la timpul potrivit, reportaje de la fața locului.

Ruinele Palatului Olimpiadei
Ruinele Palatului Olimpiadei

Am ajuns și la Sarajevo, unde erau vizibile urmele războiului. Am ajuns și la poalele dealului Igman de unde s-a tras masiv asupra orașului. Și acum am în fața ochilor ruinele Palatului de Iarnă, care a găzduit Olimpiada din 1984. Înconjurat de mine ascunse în pământ. În fiecare zi mureau oameni nevinovați. Pentru a scăpa de groaza războiului, localnicii au petrecut mai multe luni în pivnițe. Vindeau bijuterii de aur pentru a cumpăra pâine. În Sarajevo nu s-a putut cumpăra un fruct timp de trei ani. Pe podiumul pe care au fost medaliați schiorii, armata bosniacă a executat mulți prizonieri de război. Carnetul meu de reporter păstrează mărturii de neînchipuit. Mi le spuneau fetele de la popota batalionului, care au învățat românește.
Fotografiile, făcute la Sarajevo, Mostar și Vukovar, și acum mă înfioară. După război, această țară nu și-a regăsit vitalitatea. Sfertul de veac care a trecut de la încheierea războiului nu a vindecat rănile. Partidele naționaliste domină peisajul politic. Copiii nu sunt educați în comun și nu li se predă același manual de istorie. Fiecare comunitate își educă separat tinerii. Reporterii francezi, care au fost recent în zonă, constată că țara se videază treptat de oameni. Sarajevo fascinează mulți artiști. Se pretează la ilustrarea tristeții și a morții. S-au realizat numeroase filme.
Nici scriitorii nu au rămas indiferenți. Personal, am fost captivat de romanul „Fiica Estului”, scrisă de Clara Uson, o cunoscută romancieră din Spania. O carte tulburătoare, între realitate și ficțiune. Da, Bosnia-Herțegovina nu a sărbătorit, dar nici nu a comemorat încheierea războiului. Rămâne, totuși, o reflecție tristă despre cum nu se poate conviețui. O meditație despre cum oameni de religii diferite trebuie să trăiască pașnic laolaltă, să găsească valori comune. Uniunea Europeană are tot interesul să fie prezentă în Balcani, să propună un proiect de societate viabil. Și astăzi, Sarajevo are răni ale unui război fratricid.
Da, am fost prin Balcani și am văzut ruine. Dar și redute ale istoriei. Cum este Turnul din Split.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.